430 de tineri închid sezonul școlilor de vară

184
Până luni, 10 septembrie, în cele două centre de agrement aparținând Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, situate în Eforie Sud și în localitatea 2 Mai, se află 430 de tineri care participă la ultimele două școli de vară înainte de începerea cursurilor, pe 17 septembrie.


"Cetățean European" și "Cetățean activ pentru comunitatea ta" este titlul celor două școli ce vizează instruirea tinerilor pe diferite elemente ce țin de managementul de proiect și aplicabilitatea acestor proiecte pe diferite linii de finanțare oferite de către Uniunea Europeană. 
Al doilea proiect are ca obiective dezvoltarea de abi-lități în ceea ce privește exercitarea principalelor drepturi cetățenești, astfel încât tânărul participant să se implice activ în viața comunității din care provine.

De altfel, cele două centre de agrement au mai găzduit, în perioada 12 august - 3 septembrie, alți 1.000 de tineri care au participat la activități desfășurate în cadrul taberei tematice "Petrece vara la mare".

Acest proiect, împreună cu "Tânăr european" și "Cetățean activ pentru comunitatea ta", a fost finanțat de către Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret prin Direcția jude-țeană constănțeană. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Martie 2012
Stire din Sport : "Am fost mereu căpitan de echipă!"
Pagina a fost generata in 0.6925 secunde