59 de copii români din 14 ţări au participat la concursul de eseuri "Eu şi România''

203
59 de copii români din 14 ţări au participat la concursul de eseuri

Articole de la același autor

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, sâmbătă, câştigătorii concursului de eseuri, poveşti şi compuneri "Eu şi România", desfăşurat în perioada 1 iulie - 31 august cu tema "Limba română este patria mea", participanţi fiind 59 de copii români, provenind din 14 ţări comunităţile istorice şi din diaspora.

"Această iniţiativă a avut ca obiectiv consolidarea conştiinţei identitare în rândul tinerilor români, contribuind la stimularea implicării culturale în comunităţile istorice în care limba română nu deţine statutul de limbă oficială", evidenţiază un comunicat de presă transmis sâmbătă de ICR.

Cele mai multe lucrări au venit de la copii din Marea Britanie (12), Serbia (8), Italia (8) şi Ucraina (7), dar au fost participanţi şi din Austria, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Irlanda, Spania, SUA, Suedia şi Ungaria.

Proiectul a presupus premierea celor mai bune lucrări, având ca reper cuvintele marelui poet Nichita Stănescu: "a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. ... O patrie fără nume nu este o patrie. Limba română este patria mea".

Lucrările, grupate pe trei categorii de vârstă (8-10 ani, 11-14 ani şi 15-18 ani), au fost evaluate de un juriu independent, care a decis câştigătorii celor nouă premii (câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 euro fiecare, trei premii II în valoare de 400 euro fiecare şi trei premii III în valoare de 300 euro fiecare).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.391 secunde