A doua ediție a festivalului SEAS 2023 a debutat, cu evenimente inedite

1308
3 min citire
A doua ediție a festivalului SEAS 2023 a debutat, cu evenimente inedite - fond-seas-1689354899.jpg
Vineri, 14 iulie, a debutat a doua ediție a festivalului „SEAS - STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, iulie-august 2023". Este un amplu eveniment cultural ce va cuprinde spectacole ale unor instituții de cultură din toată țara. Evenimentul este organizat de Teatrul de Stat Constanța, cu finanțarea Consiliului Județean Constanța, și are ca partener principal Primăria Municipiului Constanța.
Cu prilejul debutului celei de-a doua ediții a festivalului, Teatrul de Stat Constanța a desfășurat, zilele trecute, o conferință de presă, pe scena Teatrului de Vară Soveja. La eveniment au fost prezenți directorul general al Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, producătorul executiv SEAS 2023, Florin Caracala și președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu.
În prima parte a evenimentului, Erwin Șișmensohn, a prezentat, pe scurt, evenimentul și evoluția lui de la debut până astăzi. „Ne întâlnim, în această dimineață, pentru a lansa cea de-a doua ediție a unui eveniment important. Festivalul s-a lansat în urmă cu trei ani, în momentul în care a apărut pandemia, când sălile de spectacol au fost închise și soluția de a mai exista, de a putea juca, de a ieși în fața publicului a fost aceea de a merge în spații exterioare. În urmă cu trei ani, în 2020, a fost o primă ediție a festivalului. În contextul acelei perioade, evenimentul s-a axat pe un apel la protejarea stării de sănătate. În 2021 a fost o perioadă de pauză, am avut probleme logistice, iar din 2022 am relansat această sesiune estivală", a declarat directorul Teatrului de Stat Constanța.
În continuarea lui, președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, a ținut să îi felicite întreaga activitate și să își manifeste propriul interes în domeniul culturii. „Să îl felicităm pe domnul manager. Domnul manager, ați reușit să puneți pe harta României un teatru care se credea de mult apus și stins definitiv. Educația prin cultură este cel mai eficient vector de a-i face pe oameni mai buni, fie vorba de spectacol, de teatru, muzică și așa mai departe. E o componentă esențială. 
De asemenea, am ținut foarte mult ca actul politic să nu interfereze cu cultura constănțeană. Cu siguranță ne-am dori să fie o sărbătoare a noastră, a tuturor. Tuturor colegilor mei care au votat acest proiect le mulțumesc, pentru că este foarte important să susținem cultura. Dorim ca acest eveniment să fie o sărbătoare a tuturor și un prestigiu pentru județul nostru, să atragă și turiști și să fie un factor economic”, a precizat Mihai Lupu.
În cadrul festivalului din acest an, constănțenii și turiștii vor avea parte de evenimente cât mai diverse. Astfel, săptămâna aceasta, pe 16 iulie 2023, ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați prezintă „Soacra cu trei nurori” după Ion Creangă, regia Dan Mirea. Următoarele spectacole vor avea loc joi, 20 iulie și vineri 21 iulie 2023, ora 19:30, în Parcul Arheologic, unde Teatrul de Animație Țăndărică București prezintă spectacolul „Freestyle Puppertry” unde accesul este liber. Vineri, 21 iulie 2023, ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Godot București și Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul „Povestiri culese” după Donald Margulies, regie colectivă, cu Maia Morgenstern și Cătălina Mihai. Apoi, sâmbătă, 22 iulie 2023, ora 21:00, la Teatrul de vară Soveja, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „FAZANUL” de Georges Feydeau, regia Alexandru Mâzgăreanu. Duminică, 23 iulie 2033, ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Nottara București prezintă spectacolul „LECȚIA” de Eugen Ionesco, regia Felix Alexa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0487 secunde