Dacă vrei să fii un altfel de student!

A început campania de recrutare AIESEC

340
La nivel național, AIESEC s-a făcut remarcată, în cei 21 de ani de existență, prin extinderea în 15 orașe. La nivel internațional, reprezintă cea mai mare organizație de tineri, fiind prezentă în peste 107 țări și teritorii și având o istorie de 62 de ani în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor.
Organizația oferă tinerilor o experiență de dezvoltare inedită, bazată pe 7.700 de oportunități de leadership, 5.500 de posibilități de exchange, 470 de conferințe anuale, platforme virtuale și activități de învățare în cadrul unui mediu internațional.
La fel ca în fiecare toamnă, odată cu deschiderea anului universitar, organizația AIESEC Constanța a început recrutarea tinerilor dornici de a face o schimbare, de a se implica în organizarea de proiecte sau chiar stagii internaționale de practică.
"AIESEC Constanța, prin această campanie, încurajează tinerii să preia inițiativa de schimbare, oferindu-le oportunități precum: experiență internațională cu ajutorul stagiilor de practică, sau o experiență de echipă prin care tinerii se pot implica în organizarea de proiecte ce au ca scop dezvoltarea altor tineri și pot deveni lideri în schimbare", a declarat Iulia Mitu, PR Manager AIESEC Constanța.
Această campanie de recrutare va avea loc până pe data de 15 octombrie, timp în care membrii AIESEC vor fi prezenți în universitățile din Constanța pentru a le oferi studenților informațiile necesare, iar pentru mai multe detalii și înscrieri online cei interesați pot accesa site-ul www.aiesecconstanta.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3589 secunde