A început loteria înscrierilor în clasa I

1111
A început loteria înscrierilor în clasa I - 304ef9e7a10b927223121811862ff66d.jpg
La Constanța, situația privind înscrierile în clasa I nu se prezintă atât de dramatic precum cazurile din țară, în care părinții au petrecut noaptea la poarta școlii preferate. Poate și pentru că, oficial, nu s-a dat startul înscrierilor. Dar părinții, ca omu’ gospodar, și-au pus deja în funcțiune toate "mijloacele" pentru a duce la bun sfârșit această dificilă misiune.
Spre deosebire de anul trecut, când școlile constănțene au început înscrierile prin luna martie, în acest an se pare că situația stă mult mai lejer.
Pe fondul haosului și al degringoladei create de prevederile Legii educației, credem că ministrul Daniel Funeriu a uitat să emită dispoziția de minister prin care se decidea data începerii înscrierilor.

Majoritatea vor primi dosare în luna februarie
Tocmai de aceea, după cum ne declara prof. Georgeta Ioniță, directorul Școlii nr. 43 "Ferdinand", oricine vine să se intereseze este binevenit. "Dacă vine mâine vreun părinte să-și înscrie copilul îl primim cu plăcere. Nu refuz pe niciunul. Avem în plan trei clase, dar să știți că una o avem deja formată din frații și surorile din clasele mai mari. E posibil ca din luna februarie să dea buluc, dar nu ne speriem pentru că n-am avut niciodată probleme".
La Școala nr. 24 "Ion Jalea", directorul prof. Cătălin Scăiceanu ne declara că din cele șase învățătoare care termină anul acesta seria de patru ani, două vor ieși la pen-sie. "Având în vedere numeroasele solicitări pe care le avem, cu certitudine la cele patru învățătoare care vor rămâne vom mai suplimenta cu o clasă dacă este nevoie". La această instituție înscrierile vor începe în ultima săptămână din acest semestru.
Colegiul Național de Artă "Regina Maria" va avea anul acesta o clasă I vocațională, pentru care preșcolarii urmează să susțină o testare în vară, și o clasă tradițională. Înscrierile vor începe, după cum declara prof. Nicoleta Heroiu, după 1 februarie.
Prof. Mirela Florea, directorul Școlii nr. 12 "Bogdan Petriceicu Haș-deu", ne-a declarat că, deocamdată, nu s-a pus problema înscrierilor în clasa I pentru că nu s-a primit nicio dispoziție de la Inspectoratul Școlar. "Anul trecut am început înscrierile pe 3 martie!". Cert este că vor fi patru clase din care una step by step și una intensiv limba turcă.
La Școala nr. 7 "Remus Oprea-nu", astăzi, va avea loc un consiliu de administrație care va decide data începerii înscrierilor. "Cel mai probabil, însă, vom primi dosarele începând cu data de 17 ianuarie", ne-a declarat prof. Carmen Chiriță.

Actele necesare
Dosarul va cuprinde o cerere tip ce se găsește la secretariatele unităților de învățământ. La dosar vor fi depuse: o copie xerox după certificatul de naștere al copilului, copii xerox de pe buletinele părinților și adeverință de la medicul de familie, cu mențiunea "apt pentru școală". Totodată, după terminarea cursurilor învățământului preșcolar, părinții vor prezenta școlii fișa medicală personală a copilului și fișa psihopedagogică de la grădiniță.
Chiar dacă nu au stabilită aceeași dată de înscriere, școlile sunt obligate să afișeze săptămânal situația locurilor și numărul înscrierilor.
În clasa I pot fi înscriși copiii care împlinesc 6 ani până la data începerii anului școlar, precum și cei care împlinesc 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic.
Doar anul acesta părinții ai căror copii împlinesc 6 ani la începerea școlii mai pot cere amânarea înscrierii. De la anul povestea se schimbă…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 12 Ianuarie 2011
Stire din Cultură-Educație : Promoție la "Străini în noapte"
Miercuri, 12 Ianuarie 2011
Stire din Cultură-Educație : Maia Morgenstern și fiul, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.6999 secunde