Absolvent de liceu fără bac? Cu ce oferte și meserii vin școlile postliceale din Constanța

14799
Absolvent de liceu fără bac?  Cu ce oferte și meserii vin școlile postliceale din Constanța - absolvent-1407861324.jpg

Articole de la același autor

Pentru absolvenții de liceu, varianta de a urma calificarea într-o școală postliceală a devenit mult mai prețioasă decât obținerea unei diplome de licențiat al unei facultăți. Mai ales, atenție, că nu este nevoie de diplomă de bacalaureat.

În județul Constanța există 12 instituții de învățământ care fac înscrieri pentru calificări postliceale și alte șase care pun la dispoziție calificări de maiștri. Printre acestea se numără binecunoscutul Liceu Teoretic "Emil Palade", Colegiul Tehnic de Marină, TELECOM.

Știrea că unele universități au decis să facă înscrieri la cursuri postliceale, ca un preambul la viața de student, duce cu gândul că acest gen de învățământ se transformă într-o afacere bănoasă.

"Universitățile care se respectă nu au recurs la această stratagemă, mai ales că există destule școli postliceale care ofertează această alternativă de calificare fără diplomă de Bacalaureat", declara ieri pentru "Cuget Liber" prof. ing. Gabriela Neagu, inspector școlar de specialitate învățământ tehnic. Pe de altă parte, prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, consideră că acest gen de inițiativă ar constitui o concurență benefică pentru viitorul absolvenților.

O calificare recunoscută internațional

Pentru anul școlar 2014-2015, în județul Constanța există 720 de locuri la școli postliceale din unități de învățământ de stat, cărora li se adaugă alte 339 de locuri la școli de maiștri.

De asemenea, în unități private se găsesc peste 1.400 de locuri, dintre care 60 la Școala de maiștri a Liceului tehnologic UCECOM "Spiru Haret" și alte 52 de locuri la Școala de maiștri militari din cadrul Școlii Militare de Maiștri a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu".

Cele mai căutate calificări sunt cele de asistent medical generalist, întrucât diploma obținută după cei trei ani de studiu este recunoscută peste hotare.

"Am avut zilele trecute, o doamnă de 47 ani, absolventă a unei facultăți, dar care s-a înscris la școala postliceală de asistent medical generalist, pentru că intenționa să plece să lucreze în străinătate. Anul trecut, locurile la această calificare, dar și cele de la școala de maiștri au fost la mare căutare. Foarte multe persoane deja angajate se înscriu la școala de maiștri pentru a obține o calificare superioară și, evident, un salariu mai bun", a adăugat prof. Neagu.

Aceasta a mai afirmat că înscrierile la școlile postliceale încep abia după cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, atunci când candidații, cărora nu li se impune limită de vârstă, știu clar că nu mai au altă alternativă. Mai ales în absența diplomei care să ateste finalizarea celor 12 clase.

În medie, prețul unui an de curs la cele cinci școli particulare acreditate - "Spiru Haret", "Dr. I. Cantacuzino", "Hipocrate", "Henri Coandă" și "Sf. Theodor" - ajunge în jur de 1.500 lei, orele desfășurându-se după-amiaza. Tot cu taxă sunt oferite 30 de locuri la Liceul Teoretic "George Emil Palade", pentru calificarea asistent medical generalist, și alte 30 de locuri de tehnician instructor auto, la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida".

Vestea bună este că, zilele acestea, în școlile postliceale vor sosi reprezentanți din Belgia și Germania care vor recruta personal medical pentru a fi școlarizat într-o limbă străină, urmând a fi angajați pe salarii adevărate.

v v v

La înscriere candidații vor depune un dosar care cuprinde certificarea absolvirii liceului plus foaia matricolă și copie după certificatul de naștere. În cazul în care sunt mai mulți înscriși decât numărul de locuri alocate, va fi susținută o probă de admitere. Iar în cazul calificărilor care oferă o clasă bugetată și una cu taxă, departajarea se va face tot pe baza unei probe de admitere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4173 secunde