La Universitatea "Ovidius"

Absolvenții "promoțiilor Stéphane Lupasco" vor primi diplomele Guvernului francez

151
1 min citire
La Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității "Ovidius" Constanța va avea loc vineri, 24 septembrie, decernarea diplomelor pentru absolvenții programului de masterat "Administration Européenne. Gouvernance et Action Publique". Programul se desfășoară în regim de dublă diplomare și este organizat împreună cu Faculté de Sciences Juridiques, Politiques et Sociales din cadrul Universității Lille 2 Droit et Santé, din Franța.
Absolvenții promoțiilor 2007-2009 și 2008-2010, denumite de partenerii francezi "promoțiile Stéphane Lupasco", vor primi diplomele de absolvire în prezența unor importante personalități din mediul socio-economic și academic din țară și străinătate. Astfel, la manifestare vor participa: Fabien Flori, atașat pentru cooperare științifică și universitară al Ambasadei Franței în România, Anne Foata, responsabil pentru cooperare universitară al Serviciului de Cooperare și acțiune culturală din cadrul Ambasadei Franței în România, prof. univ. dr. Victor Ciupină, rectorul Universității "Ovidius" Constanța, prof. univ. dr. Christian Sergheraert, Rectorul Universității Lille 2 Droit et Santé, Damien Bouvier, secretarul general al consorțiilor universitare franceze în România și directorul Colegiului Juridic franco-român, Edmund Piess, directorul general al Lafarge Ciment Medgidia.
Programul de masterat "Administration Européenne. Gouvernance et Action Publique" se desfășoară la Universitatea "Ovidius", începând cu anul universitar 2007-2008. Decernarea diplomelor Guvernului francez absolvenților celor două promoții marchează reușita în îndeplinirea obiectivelor de vizibilitate și deschidere curriculară europeană ale Facultății de Drept și Științe Administrative.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde