Absolvenții șaguniști se vor întâlni la fiecare echinocțiu de primăvară

120
2
1 min citire
La 21 de ani de la înființare, absolvenții Universității "Andrei Șaguna" au organizat, recent, în Aula Magna, o întâlnire de suflet. Au fost prezenți șaguniști de la toate facultățile și din toate promoțiile. Unul dintre rezultatele concrete ale acestei întâlniri a fost stabilirea Zilei Absolvenților acestei universități care va fi sărbătorită la fiecare echinocțiu de primăvară, așadar la data de 20 martie a fiecărui an.
Inițiativa a aparținut Asociației Studenților Șaguniști și Asociației Alumni a Universității "Andrei Șa-guna", sprijinite de cadrele didactice.
Organizatorii și-au dorit o mai mare apropiere între absolvenți astfel încât ALMA MATER "Andrei Șaguna" să reprezinte locul în care fiecare să-și găsească colegii, prietenii, partenerii în proiecte, să se implice în activități de continuă perfecționare, locul care să faciliteze o legătură permanentă cu tot ceea ce se întâmplă în profesia pe care și-au ales-o.
Un obiectiv esențial a fost evaluarea eficienței pregătirii universitare șaguniste, având ca reper numărul de absolvenți care lucrează în domeniul de studiu finalizat, nivelul de performanță atins de fiecare în parte, perspectivele lor la nivel local, național și internațional. Nu în ultimul rând, activitatea a avut o importantă dimensiune emoțională, căci a prilejuit întâlniri peste zeci de ani între foști colegi.
Întreaga activitate a fost menită să se transforme într-o tradiție alături de altele cu care Universitatea "Andrei Șaguna" ne-a obișnuit. La 18 ani de la absolvirea primei promoții de Drept, Științe Economice și Jurnalism și la 10 ani de la absolvirea primei promoții în Psihologie și Asistență Socială, această instituție este deja ALMA MATER pentru generații de specialiști cunoscuți și apreciați în Dobrogea, dar și în alte zone ale României și chiar în alte țări ale Europei.

Comentează știrea

christian louboutain
1 decembrie 2013
christian louboutain

Christian Louboutin Pas Cher PMW sondé le fond rouge chausse cl vente la frénésie médiatique avec un détachement amusé: savait que ça allait etre une semaine spéciale dans les médias Pakistan lors ne les chaussures Christian Louboutin sont semelles rouges, nous avons eu droit a une édition spéciale de Hamid Mir parler quant a savoir si les Américains se préparaient a lancer des frappes chirurgicales contre le Pakistan. Alarmés par la possibilité d'etre pris dans une frappe américaine, nous avons commencé a chercher la source de cette menace. Nous étions incapables de trouver des responsables américains font de telles menaces. christian louboutain http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=christian louboutain

bambas asics
2 decembrie 2013
bambas asics

meine Gr??e. reduziert von 100 auf 30 . ohne weiter nachzudenken in den Laden und bezhalt.Sp?ter meinen Mann getroffen, der meinte, diese Kiste sollte man sich nochmals genauer ansehen, ein zweites Mal reingegriffem, wieder ein Paar Asics Schuhe in der Hand. meine Gr??e. genau die, die ich neulich im Shcuhgesch?ft für geeignte befunden hatte, aber eben keine 125 ausgeben wollte. da die anderen Schuhe noch OK waren. hier in der Grabbelkiste 30 . ich wieder in den Laden und bezahlt. bambas asics http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=bambas asics

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Septembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Iată când se deschide anul universitar
Pagina a fost generata in 0.0311 secunde