Acord de cooperare între "Andrei Șaguna" și "Est Sarajevo"

65

Articole recomandate

Universitatea "Andrei Șaguna" a găzduit o delegație a Universității "Est Sarajevo", alcătuită din rectorul și prorectorii acestei cunoscute Universități din Bosnia-Herțegovina.

Rectorii celor două universități au discutat termenii unui acord de colaborare academică, din care fac parte activități didactice, științifice și de cercetare, schimbul de profesori și studenți, activități culturale, sportive și de divertisment.

Acordul a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani, timp în care universitățile partenere vor dezvolta, în parteneriat, proiecte de cercetare și manifestări științifice, fiind preocupate în același timp de accesarea de fonduri europene pentru finanțare.

Rectorul Universității "Andrei Șaguna", prof. univ. dr. Adrian Cristian Papari, și rectorului Universității "Est Sarajevo" (Bosnia-Herțegovina), prof. univ. dr. Militar Novakovic, s-au declarat mulțumiți de rezultatele acestei întâlniri fiind convinși că acest eveniment reprezintă un moment semnificativ în dezvoltarea relațiilor de colaborare între cele două comunități academice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3557 secunde