Acuze grave și demisii la Universitatea "Ovidius"

" Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! " ( M.Eminescu - Srisoarea a III-a ) Alooo....aloooo....tovarasi,...asezati-va linistiti !!! Maiiii...draga.... Avem peste 11.000 de specialisti....Contractul cu Romania.... In sfarsit...Sa traiti bine !!! Trecut,prezent si....fara viitor !!! Speranta moare ultima !!!.... Anul 2012...ultimul an pe planeta noastra Pamant... Cand ?... In curand incepe al III-lea si ultimul Razboi Mondial...stiinta si tehnologia nucleara isi va spune cuvantul...nu vor exista invinsi sau invingatori, vor exista supravietuitori malformati fara ratiune, animalizati...planeta Pamant va intra intr-o noua Era...viata va porni de la inceput... Va incepe o noua lupta pentru Putere...care Putere ?...ramane de vazut...

Cititi cu mare atentie si vedeti daca Eminescu a fost sau nu un mare vizionar al viitorului tarii noastre : Mihai Eminescu - Scrisoarea III Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: - Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele. Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește; Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde Și sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari, Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari; Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână - Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri, Mările țărmuitoare și cetăți lângă limanuri, Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor, Vede țară lângă țară și popor lângă popor - Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri pân' la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruință se pornește îndelung Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător, Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Se cutremură sultanul... se deșteaptă... și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist la casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mohamet, Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește, An cu an împărăția tot mai largă se sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid... Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari... Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț: - Ce vrei tu? - Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. - Tu ești Mircea? - Da-mpărate! - Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. - Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierți; Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn și nouă de mila Măriei tale... De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. - Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici visezi, bătrâne, câți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus, Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ și mare. N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri; Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi, Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii, Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!... La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins. Când văzui a lor mulțime, câtă frunză, câtă iarbă, Cu o ură ne'mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs... Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Și, purtat de biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag? - De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști. După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă - Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvârtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier, A credinței biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie; Cad asabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă, Când săgețile în valuri, care șuieră, se toarnă Și, lovind în față,-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul... Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți; Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată - Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. Pe când oastea se așează, iată soarele apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit, Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una Și din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna: Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe: "De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poți să-ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseț, Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii, Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii. Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini, Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră De la munte pân' la mare și la Dunărea albastră. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer? Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii? Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii, N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți În aplauzele grele a canaliei de uliți, Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele, Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri; Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă. Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască... Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii, În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie, Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri... Și apoi în sfatul țării se adun să se admire Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire; Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi! Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, Toți se scurseră aicea și formează patrioții, Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații! Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni! Și această ciumă-n lume și aceste creaturi Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân' și numele tău... țară! La Paris, în lupanare de cinismu și de lene, Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos? Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă, Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil, Drept științ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil, Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană... O, te-admir, progenitură de origine romană! Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece, Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă, Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela, Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa? Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei! Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

un fleac...v-am ciuruit!

Sunt un profesor simplu, fara titluri academice. Sunt profesor de liceu, asadar, "domnilor" si "doamnelor" care ati postat comentarii, sa ma scuzati daca nu ma ridic la nivelul vocabularului dumneavoastra. Am urmarit intamplator aceasta stire (intre timp scandal) si eram decis sa nu-mi dau cu parerea pentru ca nu stiu prea multe despre personajele care fac obiectul acestui articol. Totusi, nu trebuie sa sti nimic despre un om, dar sa-ti faci o parere auzind doar ca a divortat numai ca sa-si pastreze functia. Adica, sa renunti in mod oficial la ce e mai sfant pe lume, la familie, pentru o blestemata de functie!!! Poate sunt eu demodat, dar e mai josnic decat sa-ti vinzi trupul pe bani! Aici, iti vinzi familia pe bani! Iar reactia dansei a venit sa-mi confirme ce fel de om este..., "academic"!!! Cu o asa reactie, PSD-ul o va pune sefa la invatamant... Mai sti?!!

Ia auzi aice neamule ce le mai zice marioara: "NUMĂRUL LOR CREȘTE, CREȘTE, CREȘTE, CREȘTE… PRIVIȚI ÎN JURUL VOSTRU: - pe stradă, la scara blocului, în magazine, în școli.... PRIVITI ÎN VOI! SUNT ACOLO. IAR CA EI, SUNT MULȚI: FĂRĂ CHIP ȘI NUME. DOAR MIZERIE, CORUPȚIE, IMPOSTURĂ. RĂUL ARE UN SINGUR CHIP. ȘI NE CONDUCE". Magnific, parcă am fi în scena aceea din Boris Godunov în care nefericitul țar o luase razna și vedea peste tot dușmani și semne misterioase. (Ovunque infidi e segni misteriosi). Marioaro dacă mai trăia Șaliapin crăpa de invidie. Auziți altă dudă: "Facultatea de Istorie și Știinte Politice a intrat deja ca și Universitatea "Ovidius" – în caracatița mizeriilor". Păi cine o băgă Marioaro? Cine fu la putere până mai anțărț? Dar ceea ce pune bomboana pe colivă, un fel de finis coronat opus, e treaba cu iadul (pușchea pe limbă, era să zic treaba mare). Măi băieți, măi anghel, măi plopene, măi tușa, voi chiar așa de de stupide people erați și nu v-ati prins că aveați nevoie de un el lider maximo, el comandante, il capo di tutti capi, pentru a vă bate cu oștile conduse de marii strategi ai respectivului stabiliment, adică Belzebut, Nikipercea, Aghiuță, Ucigă-l Toaca. Pun pariu că nici nu vă prinserăți cine este acest mare oștean care cu pistolul lui demn de Buffalo Bill, care precum Decebal a înfrânt popoare multe de jos și de pe cal. Și vorba lui Cocoșilă "Nu vă spui bă că sunteți proști și nu vă țineți gura". PS Apropo de articolul cu Hașoti și securitatea la care faci trimitere Marioaro. Dacă tata Puiu era cinstit trebuia să înceapă cu el însuși cu nevasta și cu tacsu. Colonelul Crețulescu știe de ce. Și continuând în aceeași logică pentru care ar trebui să ceri drepturi de autor, dacă tata puiu ar fi cinstit ar trebui să se aresteze singur. ANI știe de ce. Și că tot ni-l dăduși pe puiu pe post de exemplu moral, atât în cazul lui cât și în cazul lu' fostul viitor soț se potrivește lozinca străveche: "de la UTC-iști învățăm cutezanța". Hai pa, și nu uita diazepamul.

Incetati cu persiflarile... Fiti demni si nu mai improscati. Doamna prof. Mariana Cojoc a fost, este si va ramane o valoare. Va pare rau, e normal, dar unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

daca noi am publica toate mizeriile care ne sunt scrise si ne sunt spune de studenti acesti nimeni care-si spun profesori si au toti carti editate si copiate de pe net cu copy-paste la care si-au schimbat ordinea capitolelor sau care si-au acordat premii intre ei au ajuns acum sa se bata pe ciolan...sunt destule locuri in fata la prefectura si pt asta stimabila dna. profesoara. Invatamantul constantean este inca tinut in viata de performantele care le mai au liceele de top ca-n rest traiasca spaga "coeficientul de atentie". NESIMTITILOR !!!!!!!!! problema nu e aici problema e la Bucuresti acolo avem un ministru al invatamantului INCOMPETENT si pus DEGEABA CA ORICE ALT MINISTRU DIN ULTIMII 21 DE ANI. se lauda ca a pus camere la bac dar nu stie sa pronunte clasa I. ar trebui sa dea afara tot colectivu profesoral si sa aduca de la Bucuresti altii.sunt foarte multi care nu au locuri din cauza lichelelor care mai nou apar ca pitzipoancele prin ziar..s-au demodat bianca si cruduta si a aparut cojocaritza pitzi...ultima moda...e iarna ia-ti cojocul pe tine... mi-era scarba de Ovidius prin definitie..acum consider ca aceasta universitate a fost demolata..dk mai demoleaza astia hoteluri rugatii sa darame si campusul cand nu sunt studentii acolo...sa vedem pe ce se mai cearta nerusinatii astia...dr honnoris causa my ass

Bai boule! Adica daca suntem si noi de la canto pe la Liga, e ca si cum suntem in ilegalitate sau nu avem drepturile noastre ca voi toti?sau esti cretin si trebuie sa dai vinadin comanda cuiva pe dna florenta cu orice pret ca sa te scoti in fata la examane?ce putoare in capul vostru sa va luati de cineva sa va iasa pucte la servicii? vede lumea ce puteti stim si noi acum ce ne dati la glezne. VOI FACETI BLAT SI VA OFTICATI CA VAM MIROSIT SI NE0AM PRINS

Buna seara tuturor! Am citit cu atentie comentariile multora dintre colegii mei, cadre didactice sau studenti, in speranta ca imi voi face o parere despre situatia creata la FISP. Ceea ce ati "asternut" aici, dragi colegi, este o rusine! Etica universitara, limbaj academic, principii, morala, valoare etc., etc. sunt doar vorbe goale intr-o lege (scrisa si nescrisa). Marturisesc ca incepe sa-mi fie jena ca sunt cadru didactic universitar, la UOC. Ii rog pe colegii care pot spala rusinea aceasta, sa o faca, sa arate ca la UOC speranta si valorile n-au murit.