Adolescenții, față în față cu jandarmii

206
Adolescenții, față în față cu jandarmii - jandarmiifata-1550677993.jpg

Articole de la același autor

Jandarmii în colaborare cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța desfășoară, în această perioadă, numeroase activități de prevenire a actelor de violență, consum de alcool, tutun și droguri în rândul adolescenților.


În cursul zilei de ieri, reprezentanții celor două instituții au fost prezenți alături de peste 60 de elevi și cadre didactice de la Liceul Internațional de Informatică. Jandarmii constănțeni au subliniat necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, evitarea violenței, dar au pus accent și pe aspecte legate de regimul răspunderii juridice a minorilor.

În plus, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta și în zona adiacentă unităților școlare, cauzele producerii acestora, dar și sancțiunile prevăzute de lege în cazul săvârșirii unor astfel de fapte. Totodată, într-un cadru interactiv, li s-au oferit răspunsuri la întrebările adresate cu privire la istoricul, atribuțiile și misiunile Jandarmeriei.


O altă temă abordată s-a referit la pericolele generate prin consumul de alcool, tutun și droguri. Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumați să recunoască semnele unor consumatori de substanțe interzise, reprezentantul C.P.E.C.A. oferind, în același timp, și sfaturi privind prevenirea consumului unor astfel de substanțe. De asemenea, adolescenților le-au fost prezentate și principalele cauze care generează consumul de droguri în România, precum și efectele negative ale acestor substanțe.


"Scopul acestor activități îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenței, prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri, precum și a adoptării unor comportamente prosociale", explică reprezentanții Jandarmeriei Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9971 secunde