Amenințați de cuțitari! Sunt în siguranță elevii și profesorii, la școală?

1426
Amenințați de cuțitari! Sunt în siguranță elevii și profesorii, la școală? - amenintati-1548980920.jpg

Articole de la același autor

Școlile ar trebui să fie un loc sigur pentru elevi și pentru profesori, însă în ultima perioadă au fost numeroase incidente violente. Din păcate, în lipsa fondurilor de la autoritățile locale, multe școli din Constanța abia dacă au un biet paznic, plătit din banii părinților. Nu sunt nici camere de luat vederi în perimetrele școlilor, iar polițiștii nu au încă un protocol prin care să asigure patrularea în aceste zone frecventate de copii.

Reprezentanții Asociației Elevilor, dar și cei ai profesorilor au solicitat, în nenumărate rânduri, ca să le fie asigurată paza în unitățile de învățământ. Conform legislației în vigoare, autoritățile locale sunt cele care ar trebui să asigure fondurile pentru asigurarea pazei, însă, de mulți ani încoace, responsabilitatea a căzut în cârca părinților, care strâng bani și plătesc firme de pază astfel încât copiii să le fie în siguranță.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită autorităților locale să respecte Legea nr. 35/2007, completată de Legea nr. 29/2010, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, legea care, potrivit reprezentanților FSLI "este, în acest moment, încălcată în mod flagrant și grav". Aceștia susțin că incidentul grav petrecut, recent, în incinta unei unități de învățământ din Ploiești, unde o profesoară a fost înjunghiată chiar în fața cancelariei de către un individ aflat în stare de ebrietate, "arată cât de vulnerabile sunt școlile în acest moment în fața unor astfel de agresori".

"Lipsa pazei din unitățile de învățământ a dus la această situație, care se poate repeta oriunde în țară, la orice nivel al structurii școlare. Cerem pe această cale ministrului Educației Naționale, dar și ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o întâlnire în cadrul căreia să identificăm cele mai bune măsuri care pot fi aplicate la nivelul unităților de învățământ din România. Totul, în contextul în care avem o lege clară, care prevede faptul că «siguranța în unitățile de învățământ se realizează sub coordonarea prefectului și este în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, a inspectoratelor școlare, a inspectoratelor județene de poliție, a inspectoratelor județene de jandarmerie și a unităților școlare» (Legea 29/2010). Elevii, dar și angajații din școli sunt vulnerabili la orice formă de violență. Faptul că oricine poate să pătrundă în incinta unei unități de învățământ, fără să fie legitimat sau verificat în privința obiectelor care pot fi folosite drept armă, ne îngrijorează și reprezintă o problemă deosebit de gravă, care trebuie rezolvată urgent. Un cadru didactic care își îndeplinește rolul de «profesor de serviciu pe școală» nu poate să fie cel care asigură securitatea persoanelor aflate în unitatea de învățământ. Considerăm că pot fi identificate resursele necesare prin care toate școlile din România să beneficieze de pază și protecție. Oare de ce fel de semnal mai avem nevoie, pentru a lua o decizie concretă în această situație?", se întreabă președintele FSLI, Simion Hancescu.

Poliția Locală vrea protocol de colaborare cu ISJ

La nivel local, incidente grave nu s-au mai înregistrat în ultimele luni, după situația de la Școala nr. 28 "Dan Barbilian", când trei mămici au bătut un elev. Însă, au existat cazuri în care copiii au fost agresați sau chiar tâlhăriți în preajma unităților de învățământ.

"În municipiul Constanța, va trebui să găsim o modalitate în care la masa discuțiilor să se așeze Poliția națională, Poliția Locală, Jandarmeria și Inspectoratul Școlar Județean, pentru că niciuna din aceste instituții nu poate să gestioneze singură această problemă a siguranței elevilor", a declarat, pentru "Cuget Liber", comisarul șef Tudorel Dogaru, directorul general al Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Acesta este de părere că întâlnirea respectivă ar trebui să aibă loc anul acesta, cât mai curând.

"Prezența unei patrule, fie că este de la Poliția Locală, de la Jandarmerie sau de la Poliția națională, generează un sentiment de încredere și dacă ar fi cineva care, de exemplu, ar încerca să-i buzunărească pe cei mici, s-ar gândi de trei, patru, ori înainte să o facă. Este o chestiune pe care o vom aborda în următoarea ședință a comisiei locale de ordine publică există în cadrul Primăriei municipiului Constanța", a adăugat șeful Poliției Locale Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5207 secunde