"Cuvinte diferite, aceleași simțăminte" - sub acest motto, care își dorește să sublinieze legătura dintre culturile română și turcă și faptul că indiferent de limba pe care o vor-besc oamenii sunt uniți de aceleași valori culturale, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, pe 23 martie, de la ora 19,30, Gala Culturală Româno-Turcă.
Ieri, în noua sală de sport a Școlii Spectrum din Constanța, Mihaela Florescu, consilier educativ în cadrul Instituției Lumina a depănat o poveste de succes care începe aici, la Constanța. A avut alături echipa venită de la București pentru promovarea acestui eveniment din care au mai făcut parte Salih Katirci, director general adjunct și Sedat Can, șef de catedră limba turcă și responsabil principal al Galei Culturale. Gazdele evenimentului au fost Ismail Okan Gur, director Școa-la Spectrum Constanta, Mustafa Bedir, director Liceul Internațional de Informatică Constanța, Adriana Elabed, director Școala Spectrum Constanța.
La spectacolul de anul acesta vor participa peste 300 de copii din cadrul celor 11 școli ale societății Lumina Instituții de Învățământ din întreaga Românie. Dintre aceștia, 36 provin din Școala Spectrum Constanța, care vor dansa și vor interpreta majoritatea cântecelor din spectacol. Vor mai fi prezentate momente artistice din folclorul românesc și folclorul turcesc. Spectacolul va fi prezentat de Andreea Marin și Kemal Ayyildiz.
Gala reprezintă o modalitate de a selecta viitorii reprezentanți ai României, la Olimpiada Internațională din Turcia, unde, de-a lungul timpului, elevii constănțeni au obținut numeroase premii I și care se va desfășura pe Stadionul Galatasaray, în luna iunie. Tot școlile, alături de Ministerul Industriilor și cel al Turismului vor reprezenta România în cadrul Pavilionului care va fi organizat la Izmir, în luna mai.
Pentru constănțenii care își doresc să participe la acest important eveniment le facem cunoscut faptul că au fost puse în vânzare bilete, în valoare de 35 lei, care se găsesc atât la Casa de Cultură, dar și la Școala Spectrum și Liceul Internațional.