Anomalii legislative - cei cu nota 8 prind resturile

599
1
Anomalii legislative - cei cu nota 8 prind resturile - inspectorat-1345483952.jpg
Deși anul acesta numărul de contestații în urma concursului pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante a fost mai mic decât în anii precedenți, nemulțumirile cadrelor didactice sunt mai mari. Metodologia aplicată anul acesta a făcut posibilă o situație aberantă. Din cauza sistemului de organizare a examenelor pe centre școlare și a mecanismului de repartizare, s-a ajuns la situația ca un candidat care a obținut, de exemplu nota 9 să ocupe rămășițe - o oră ici, alta dincolo, ca suplinitori, iar cadre care au luat nota 5 să ocupe posturi mai bune, grupate.

Acesta a fost punctul fierbinte în conferința de presă susținută ieri la Inspectoratul Școlar Jude-țean de către șeful inspectoratului Răducu Popescu, alături de inspectorii adjuncți Adriana Oprea și Mircea Vrană.


Deoarece Legea învățământului nr.1 /2011 asumată de fostul Guvern a stabilit organizarea concursului pe centre de examen luând-o din mâna inspectoratelor județene, candidații au putut opta pentru posturile scoase la concurs într-un centru și nu pe posturile existente la nivel de inspectorat. Deși metodologia amintitei legi a suferit intervenții majore, cum ar fi impunerea subiectelor naționale, organizarea inițiată conform legii, pe centre, nu a mai fost schimbată, asta ducând la anomalii precum locuri titulari-zabile care nu s-au ocupat și au devenit netitularizabile (pentru suplinitori) și împărțite celor cu mediile între 5 și 7. Și candidați cu note peste 7, care au avut concurență mare pe un loc, nu au prins un loc titularizabil și au rămas cu ce mai pică la toamnă, după ce posturile au fost împărțite mai întâi celor cu note mai mici. 


Situația mobilității personalului didactic ne-a fost prezentată de către conducerea inspectoratului. Din cei 1.479 de can-didați din care 123 au absolvit în 2012 s-au prezentat la concurs 865. Din aceștia 289 au luat note între 5 și 7.

Peste 7 au obținut 409 inși iar locuri titularizabile au fost în total 259. Din acestea s-au ocupat doar 128. Restul au devenit netitularizabile și în ședințele publice din 16 august ce s-au ținut în fiecare din centrele de examen, s-au împărțit doar celor cu note între 5 și 7 ocupându-se 417. Au rămas 1.200 de posturi (incomplete) care vor fi repartizate prin Inspectorat până pe 29 august.


Comentează știrea

Cristina
28 august 2012
comentariu

Inși ... 409 inși ..wow ..genial ... frumos vocabular având în vedere care este conotația acestui cuvânt ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4018 secunde