l La editura Trei a apărut cartea "Hipnoza clinică", semnată de Irina Holdevici, profesor de psihologie și psihoterapie. Utilizată atât în clinică, pentru psihoterapie, cât și în alte domenii de activitate în care se urmărește optimizarea performanțelor umane, hipnoza se dovedește a fi un instrument eficient al psihologului clinician în accesarea resurselor din inconștientul clientului. Pe lângă prezentarea metodelor de inducție hipnotică, volumul de față cuprinde și informații despre hipnoterapie, hipnoza permisivă, autohipnoză și hipnoanaliză, precum și aplicații ale hipnozei în diferite domenii clinice: tulbu-rări psihosomatice, tulburări ale conduitei alimentare, combaterea durerii, tulburări sexuale, anxietate și depresie. Autoarea nu se oprește la prezentarea tehnicilor utilizate în psihoterapia adulților, ci abordează și tehnicile de inducție și strategiile specifice utilizate în psihoterapia copiilor și adolescenților. Atât studenții, cât și psihologii și psihoterapeuții vor găsi în acest tratat un sprijin în activitatea clinică desfășurată cu adulți, copii și adolescenți.
l "Adora", de Iulian Tănase este titlul care deschide colecția de poezie a Editurii ART. Iulian Tănase este redactor la Academia Cațavencu, din anul 1997, și realizator de programe la Radio Guerrila din 2004. Din anul 2003, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dintre volumele publicate amintim: "Îngerotica" (1999), "Poeme pentru orice eventualitate" (2000), "Iubitafizica" (2002), "Sora exactă" (2003), "Ochiul exploziv" (2006), "Trusa instalatorului de umbre" (2006, împreună cu Dan Stanciu), "Abisa" (2007). În 2009 a primit Premiul "Hubert Burda" pentru Poezie.
l Editura Humanitas propune un "Dicționar al greșelilor de limbă", scris de Alexandru Graur. Alături de "Mic tratat de ortografie" și de "Capcanele limbii române", ale aceluiași autor, lucrarea oferă cititorului de azi aceeași proaspătă și înțeleaptă deschidere spre dialog, specifică academicianului Al. Graur. Nici una dintre aceste lucrări nu-și propune să aibă, cum afirmă autorul, caracter explicit normativ, dar, prin fascinația pe care o exercită orice asemenea incursiune savant-filologică în lumea cuvântului, toate trei sporesc în rândurile cititorilor reflexivitatea și respectul vigilent pentru limbă. Alexandru Graur (1900-1988) a fost unul dintre marii învățați ai științei limbii din secolul al XX-lea, figură de prestigiu a lingvisticii românești.