"Ar fi o mare pierdere ca o valoare cum este Marin Mincu să nu mai predea la universitatea noastră"

Cu circa o lună în urmă, în articolul "De ce Mincu trebuie pensionat la 65 de ani, iar Bavaru predă până la 75?", arătam atitudinea diferențiată a conducerii Universității "Ovidius" în ceea ce privește aprecierea prezenței în activitate, în continuare, a profesorului și scriitorului Marin Mincu și după împlinirea vârstei de pensionare. În conformitate cu statutul universitar, conducătorii de doctorat pot să-și prelungească activitatea până la 70 de ani, prin aprobarea consiliului facultății.

Cunoscând faptul că profesorul Mincu a făcut cerere în vederea continuării activității sale, l-am abordat pe rectorul Victor Ciupină care, cu maleabilitatea-i cunoscută, și-a arătat solidaritatea de opinie cu mine, "de acord că ar fi o mare pierdere ca o valoare cum este Marin Mincu să nu mai predea la universitatea noastră, dacă propunerea ajunge în Senat vă asigur de votul și susținerea mea pentru domnia sa, dar Consiliul profesoral al facultății decide în această privință." Se cunoaște, însă, că, în cazul prelungirii activității profesorului Adrian Bavaru, prelungire de peste 7 ani, rectorul Ciupină a trecut peste decizia negativă a consiliului facultății căreia îi aparține Bavaru.

Decanul Facultății de Litere, Adina Ciugureanu, a declarat că ședința consiliului profesoral va avea loc, după multe amânări, la sfârșitul lunii mai. Este, însă, puțin probabil ca membrii consiliului să aibă curajul să se exprime pentru continuarea activității profesorului, în condițiile în care este cunoscută aversiunea decanului Adina Ciugureanu față de el.

I-au pierdut "mapa profesională"

Între timp, am aflat "bomba" că din dosarul profesional al lui Mincu lipsesc toate ordinele ministeriale și documentele de concurs pentru treptele de lector, conferențiar și profesor universitar, scuza prezentată de angajații universității fiind o inundație a arhivei, survenită cu multă vreme în urmă. Profesorul Marin Mincu suspectează sustragerea cu rea intenție a documentelor sale din arhivă, având în vedere faptul că niciunul dintre colegii universitari nu a mai reclamat o asemenea "întâmplare".

Conducerea universității trebuie să rezolve de îndată situația aceasta ambiguă, scoțând la iveală documentele sustrase, de care răspunde direct serviciul de personal al instituției. Este greu de crezut că acest serviciu a distrus din proprie inițiativă "mapa profesională" a profesorului Mincu, fiind plauzibilă implicarea chiar a conducerii în acest incident penibil.

În altă ordine de idei, în demersul de a-și întocmi dosarul de pensio-nare - cum i s-a pus în vedere de către serviciul Personal al univer-sității - M. Mincu s-a izbit de lipsa de bunăvoință a salariaților din acest sector. Cu toate că angajaților universității le sunt întocmite dosarele de pensionare de către persoanele care sunt plătite și pentru acest serviciu - cum ne-a confirmat și rectorul Ciupină - Marin Mincu a fost trimis să-și rezolve singur problema, adică să-și facă rost de diverse documente (care trebuie obținute prin corespondență oficială între instituții), la sectorul 3 al Capitalei, unde își are domiciliul.

Lobby pentru Mincu

După ce, în 1997, a fost dat afară în mod ilegal, fiind obligat să-și recâștige, în instanță, dreptul de a fi reîncadrat și drepturile salariale de care a fost privat patru ani de zile, după ce, reîntors la catedră în 2001, a fost privit ca un paria, i s-a refuzat dreptul de a avea un cât de mic cabinet (de care beneficiază toți ceilalți profesori) pentru consultații cu studenții, iar aceștia din urmă au fost mereu avertizați că fac o greșeală de strategie dacă și-l aleg conducător științific pe Mincu la licență sau masterat, iată că vine vremea când profesorul poate fi îndepărtat definitiv din Universitatea pe care a ctitorit-o, pentru simplul motiv că împlinește vârsta de pensionare.

Grupul anti-Mincu de la Facultatea de litere – grup care nu se poate ilustra prin contribuții profesionale care să fi fost recunoscute și omologate cu premii internaționale (să nu uităm că Mincu este deținătorul premiului Herder chiar în calitatea sa de profesor al Universității Ovidius) – poate dobândi acum satisfacția răzbunării. Satisfacție obținută, însă, pe spinarea studenților, care vor fi privați, astfel, de cel mai bun profesor al lor.

Dacă rolul studenților în structurile de decizie ale facultății nu ar fi pur decorativ, i-aș sfătui să facă lobby pentru Marin Mincu, așa cum am făcut și noi la vremea noastră, dar, cunoscând atmosfera, nivelul și frica studenților de animozitatea profesorilor (tradusă prin note mici și pierderea burselor), sunt sceptică.

Marin Mincu poate reține în favoarea sa, la ședința programată pentru sfârșitul lunii mai, doar presupusa elocvență a grupului de profesori neaderenți la atitudinea contra sa și, poate, rușinea pe care ar putea s-o simtă in extremis domnișoara decan și ai ei față de însuși statutul de universitari care ar trebui să împiedice revărsarea umorilor personale asupra activității didactice.