După trei luni de foame

Artiștii Teatrului "Oleg Danovski" și-au primit salariile

811
Artiștii Teatrului
Au trecut printr-un an extrem de greu, plin de umilințe, dezamăgiri și disperare. Au urcat pe scenă cu demnitate, deși, timp de trei luni, cardurile de salariu au fost goale. Au susținut chiar și Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, pentru ca tradiția evenimentului să nu se piardă. Au "gustat" din plin capriciile Consiliului Județean, care a lăsat până pe ultimul moment semnarea protocolului de predare a Teatrului "Oleg Danovski" Ministerului Culturii. În ultima zi a lunii decembrie, și-au primit, în sfârșit, salariile îndelung așteptate, pe care nu le mai luaseră din luna septembrie, Ministerul Culturii insistând să plătească datoriile pe care Consiliul Județean le-a avut față de teatrul constănțean.

Ministerul a plătit datoriile CJC
Conform Luminiței Giurgea, șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" (TNOB), au fost virați banii pe lunile septembrie, octombrie și 43 la sută din suma pe noiembrie. Restul de bani pe luna noiembrie nu a putut fi acordat, din cauza unor legi contabile: "Cei de la Minister și-au dat seama că nu pot achita toată suma, pentru că sunt legi care i-au îngrădit. Se va face, însă, un audit, iar controlul va decide dacă suma restantă poate fi achitată de Ministerul Culturii", ne-a spus Luminița Giurgea.
Ea și-a exprimat, totodată, mulțumirea că situația TNOB a intrat, în sfârșit, în normalitate, având încredere că Ministerul Culturii se va ocupa și de restanța de 57 la sută pe luna noiembrie: "Cei de la Minister au fost atât de amabili încât să ne plătească restanțele care nu erau de datoria lor și cred că ne va achita și această ultimă restanță", a precizat Luminița Giurgea.

"Îmi doresc să regăsim bucuria de a fi artist"
La început de an și de activitate în administrarea Ministerului Culturii, artiști ai TNOB ne-au vorbit despre speranțele și așteptările pe care le au: "Sperăm să fie un an mai bun și să intrăm și noi în normalitate din punct de vedere financiar, să ne primim salariile la timp. Oamenii au muncit trei luni fără niciun ban. S-a lucrat normal, în speranța că se vor da salariile. Au fost familii care nu au avut ce să pună pe masă de Crăciun… A fost o situație urâtă", ne-a spus dirijorul Gheorghe Stanciu.
De asemenea, prim-balerina Monica Cherecheș și-a exprimat speranța ca teatrul să reprezinte un reper cultural important: "Ne dorim ca toate problemele care au existat să se rezolve, iar Con-stanța să aibă parte de cultură la nivel înalt. Mă refer la spectacole de ținută, așa cum ar merita constănțenii".
La rândul său, Carmen Cișman, membră a Corului Operei, ne-a împărtășit dorințele și speranțele de început de an în ceea ce privește Teatrul "Oleg Danovski": "Îmi doresc să devină posibilă implementarea pro-gramelor culturale ale Ministerului și inițierea și dezvoltarea de programe bazate și pe spon-sorizare. Oriunde în lume exista proiecte culturale realizate și prin sponsorizări, iar acestea pot aduce beneficii financiare instituției. Sper să fie demarat un proces de reabilitare a clădirii teatrului, care necesită multe schimbări și îmbunătățiri. De asemenea, îmi doresc ca programele de repetiții și spec-tacole să fie afișate măcar pe două-trei luni, dacă nu e posibil pentru întreaga stagiune. Totodată, e nevoie ca în consiliul artistic să activeze șefii de compartimente și câțiva reprezentanți ai co-lectivului respectivului com-partiment.
Mai sper în dezvoltarea unui program de impresariere, prin intermediul căruia putem ieși în țară și în afara ei, prin contracte încheiate astfel încât să avan-tajeze ambele părți în egală măsură. Sper că vom avea prilejul să dovedim că suntem acel colectiv care a avut aprecieri maxime și recunoaștere inter-națională înainte de 2004… Îmi doresc să regăsim bucuria de a fi artist".
Primul eveniment artistic al TNOB va avea loc pe 14 ianuarie, când orchestra va susține concertul "Șampanie și delicii muzicale", dedicat Noului An.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 07 Ianuarie 2011
Stire din Cultură-Educație : Crucile au sfințit marea
Pagina a fost generata in 1.8959 secunde