A trecut și 1 Mai, a trecut și Paștele și hoardele de turiști pe litoral... Un sigur turist olandez, pe numele său Robben Van der Amsterdam, a rămas. De ce, aflați în această seară la "Cronica Cârcotașilor".
Și tot atunci, domnul Vadim Tudor ne dezvăluie secretul fericirii, iar Mama Temita ne spune cum a făcut pregătirile de Paște. Bianca Drăgușanu ne asigură că nu poate să mănânce... ceai. Ca să ne convingă că are dreptate, Cârcotașii fac o demonstrație în premieră mondială.
Recent întoarsă din vacanță, doamna Tăntzica ne demonstrează și ea că nu contează unde vrei să ajungi ci contează unde ai ajuns. Marinarii Gigel și Costel continuă și ei demonstrația, dar dintr-o altă perspectivă. Are legătură cu "circuitul" vaporului în natură.
Tot la "Cronicutză" veți vedea ultimul episod din serialul de real succes "Suleyman Magnificul", tradus de Irina "Margarina Dristor", dar și care este publicul țintă.
La finalul ediției Corina Bud vine să-i înmâneze premiul câștigătoarei de la Kiss Cash, iar Andra încheie seara într-o notă la fel de pozitivă ca și emisiunea, pentru că la "Cronica Cârcotașilor" "Inevitabil va fi bine", în această seară, de la ora 20:30, la Prima TV.