Astăzi începe Festivalul Mamaia 2008

949
După o preselecție desfășurată în 12 localități din țară, Caravana "Mamaia"
s-a întors cu cei mai talentați artiști, care își vor etala calitățile muzicale la Teatrul de Vară, unde va avea loc Festivalul Național de Muzi-că Ușoară Mamaia 2008.
Orchestra Teatrului de Stat Constanța, dirijată de Viorel Gavrilă, va înlocui, începând cu ediția aceasta a festivalului, Big Band-ul Radiodifuziunii Române, "nu pentru că am fi fost nemulțumiți, ci pentru că teatrul are un Big Band de anul acesta", așa cum a declarat Cristian Zgabercea, directorul Direcției de Cultură din cadrul Consiliului Județean Constanța, organizatorul festivalului. De asemenea, Big Band-ul va fi acompaniat de instrumentiștii Teatrului Național de Operă și balet "Oleg Danovski".
Anul acesta, prezentatorii evenimentului, Maia Morgenstern și Marian Bodochi, vor fi însoțiți pe scenă de doi coechipieri, selectați în urma concursului "Star Festival". Astfel, cei doi actori îi vor avea drept co-prezentatorii pe Angelo Petrescu, din București și pe Mădălina Antonescu, din Constanța: "Ne-am propus să aducem un nou concept de prezentare, prin care să ne adresăm publicului tânăr, pentru că Festivalul Mamaia este o rampă de lansare pentru cei tineri", a spus Carmen Vasile, organizator.
În cadrul conferinței care a precedat deschiderea festivalului, Mădălin Voicu, președintele juriului, a propus înregistrarea în întregime a evenimentului și materializarea lui într-un CD, acțiune care ar trebui sprijinită de o casă de producție: "Oamenii trebuie să vadă calitatea acestui festival, al cărui nivel trebuie să crească", a spus Mădălin Voicu.
În cadrul conferinței s-a punctat și prezența celebrei/ului Naomi, care, în sfârșit, va participa la Festivalul Mamaia, fapt care demonstrează că prejudecățile au fost învinse: "Numai un idiot ar putea avea prejudecăți legate de Naomi. Este lăudabil că a perseverat și că a avut ambiția să fie foarte aproape de rigoarea festivalului", a punctat Mădălin Voicu.
Juriul festivalului este compus din Viorel Gavrilă, Berti Barbera, Adrian Romcescu, Cristi Zgabercea, Titus Andrei, Mircea Drăgan, Daniela Vlădescu, Corina Chiriac, Zoia Alecu, Cornelia Andreescu și Mădălin Voicu.
Concursul se desfășoară pe două secțiuni, creație și interpretare, în perioada 21 - 24 august și se va încheia cu recitaluri susținute de Smiley, Nico, Anna Lesko, Provincialii, Mandinga, Direcția 5, Parlament, Marcel Pavel și alți artiști consacrați ai scenei românești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6198 secunde