Atelier de cântece străvechi, la Colegiul "Mircea"

486
Mâine, de la ora 14.00, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", este programat un atelier din cadrul proiectului "Cântece cu «e»", la care sunt așteptați tineri interesați de a cunoaște și învăța mai multe despre cântecele polifonice. În cadrul atelierului, vor fi audiții și vizionări de materiale video, în ideea de a realiza o paralelă între trecut și prezent în muzica aromânilor. 


Cântecele polifonice sunt unele dintre cele mai vechi tipuri de cântec din Europa, ne prezintă organizatorii. Printre cei care păstrează acest tip de cântare străveche, se numără și aromânii fărșeroți din Dobrogea. Două grupuri formate din bătrâni aromâni din Mihail Kogălniceanu și Cogealac păstrează încă aceste forme nealterate de cântec, fără a avea însă cui le transmite mai departe. Odată cu ei, este foarte posibil ca aceste tradiții să piară în România și, odată cu ele, o componentă semnificativă a identității aromânilor de pretutindeni.

Pentru salvarea și promovarea acestor cântece, două echipe de tineri și-au reunit eforturile, printr-un proiect finanțat de AFCN: "Cântece cu «e». Istorii de demult cântate de aromânii fărșeroți din Dobrogea". Proiectul își propune să conserve pe suport audio și video cântecele, poveștile, drumurile și viețile celor câțiva cântăreți care stăpânesc tehnica cântecului polifonic aromânesc. În acest sens, proiectul se va finaliza prin editarea unui CD-DVD care va fi difuzat gratuit în 12 localități din Dobrogea cu aromâni, în încercarea de a încuraja politici locale de protejare a patrimoniului imaterial al aromânilor.

Ieri, s-a derulat cel de-al doilea atelier educațional din cadrul proiectului. La Școala din Cogealac, s-au strâns elevi aromâni din clasele V-VII, pentru a asculta povești de demult despre aromâni și pentru a încerca să descifreze lumea cântecelor bunicilor. La atelier a fost prezent și Mihai Gherase, cimpoierul grupului de aromâni fărșeroți din Cogealac, care i-a încurajat pe cei mici să învețe de la el. Câțiva dintre copii au încercat pentru prima dată să cânte la cimpoi sub supravegherea acestuia, ne-a transmis Georgiana Vlahbei, unul dintre organizatorii atelierului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Noiembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ora de sexologie
Pagina a fost generata in 1.4207 secunde