Atelierul zânelor și-a redeschis porțile

264
Atelierul Zânelor și-a redeschis, zilele trecute, porțile, în Centrul Comercial Tomis Mall la etajul 3. Timp de două ore, copiii împreună cu părinții lor au participat pe rând la cele cinci ateliere de creație. Micuții au încondeiat ouă, au confecționat felicitări cu iepurași, au modelat legume din plastilină și figurine din ciocolată sau din turtă dulce și au desenat picturi cu tematică pascală. Ei au fost acompaniați și ajutați de Zânele JCI Constanța, iar la final, au fost premiați. La ediția din această primăvară, au participat peste 70 de copii și 60 de părinți. Evenimentul a avut și un scop caritabil: cadourile și banii strânși din taxa de participare vor fi donați copiilor nevoiași din satele sărace din Dobrogea.

Atmosfera a fost întreținută de Trupa "Suflețel", cu activități interactive pe tot parcursul atelierelor: facepainting, personaje de poveste, muzică și dans. Atelierul Zânelor este un eveniment creativ și recreativ, organizat bianual de JCI Constanța. Din suma obținută din taxa de participare, vor fi procurate pachete ce vor fi înmânate cazurilor sociale alese de Zânele JCI Constanța în cadrul evenimentului "Umanitara Iepurașului" din data de 7 aprilie. Acolo vor ajunge și toate jucăriile donate de copii la Atelierul Zânelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7669 secunde