De Ziua Educației

Au protestat cu fluturașul de salariu

321
Negocierile cu Ministerul Muncii privind Legea salarizării unitare și salarizarea pe 2011 vor începe astăzi, la ora 17.00, a declarat liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea, după discuțiile de marți cu ministrul Ioan Botiș.
"Am găsit deschidere pentru dialog la ministrul Botiș. La discuțiile de astăzi (marți - n.r.) am ridicat și probleme legate de protecția socială a membrilor sindicali și de dialogul social. Noi am prezentat o serie de revendicări și acum așteptăm răspunsuri", a mai spus președintele FSLI.
Pe de altă parte, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Liviu Pop, a spus că este nemulțumit de întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul Educației, întrucât acesta nu le-a promis profesorilor că va susține în Guvern grila maximă de salarizare.
Întrebat cum a reacționat ministrul la solicitarea lor de a-și da demisia, demnitarul a răspuns că fiecare este liber să solicite acest lucru. Ministrul a notat problemele cu care au mers la el sindicaliștii, dar nu le-a dat niciun răspuns concret.
El a precizat că există câteva demersuri care depind de ministrul Educației, respectiv reducerea de personal, blocarea posturilor, organizarea programelor școlare, baza materială, transportul școlar, depolitizarea funcțiilor de conducere. Pop a susținut că este necesară demisia întregului cabinet Boc, nu numai a ministrului Educației.
Întâlnirile vin după ce federațiile sindicale din Educație au organizat în Capitală, marți, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, două mitinguri și un marș de protest. În Piața Victoriei au protestat, sub sloganul "Salvați școala românească!", 5.000 de oameni din FSLI, iar în fața Palatului Cotroceni s-au adunat pentru al doilea miting, în intervalul 12.30-14.00, circa 2.000 de sindicaliști din Federația "Spiru Haret" și Federația Educației Naționale.
În jurul orei 14.00, reprezentanții protestatarilor de la palatul prezidențial au fost primiți la discuții de consilierii lui Traian Băsescu.
Angajații din învățământ reclamă problemele sistemului în care lucrează, inclusiv cele legate de nivelul salariilor, și cer o reformă reală a educației. Dascălii spun că se simt umiliți în condițiile în care banii acordați învățământului sunt prea puțini în raport cu importanța acestui domeniu. Mulți dintre ei au venit la proteste cu fluturașul de salariu, pentru a arăta astfel că banii pe care îi câștigă sunt cu mult sub ceea ce necesită un trai decent.
FSLI reamintește celor interesați că pe site-ul www.fsli.ro a fost postată petiția online "Salvați școala românească!" și invită populația României să o semneze, în dorința de a oferi copiilor un viitor mai bun, printr-o educație mai bună.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.36 secunde