"Aurul și argintul antic al României", adus la Muzeul de Istorie constănțean

237

Articole de la același autor

Zilele acestea, la etajul al doilea al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, se fac ultimele pregătiri pentru amenajarea expoziției cu cele peste 1.000 de piese cu o valoare artistică și istorică extraordinară, ce urmează a fi expuse spre vizitare începând de miercuri, 22 iunie, și până în luna septembrie.

Până acum, expoziția "Aurul și argintul antic al României" a fost itinerată la București, Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Târgu Mureș, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Craiova și Iași.

Inestimabilele obiecte, reunite sub genericul "Aurul și argintul antic al României" și care, din punct de vedere cronologic, acoperă o perioadă de peste 6.000 de ani, provin din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și ale altor 31 de muzee din țară.

Printre piesele ce urmează a fi admirate de vizitatori, se numără și câteva aparținând MINAC, cum ar fi tezaurul episcopal de la Sucidava, descoperit în localitatea constănțeană Izvoarele, constând în vase și obiecte de cult din argint, datate în secolele

V-VI, dar și prin podoabe din aur din mormintele unor femei care au trăit în veacul al II-lea, la Tomis și Callatis. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4416 secunde