Autoritățile discută începerea anului școlar cu prezența fizică în clase de la 1 octombrie

463
Autoritățile discută începerea anului școlar cu prezența fizică în clase de la 1 octombrie - 7xcfjppv25ahbbjlzzsled3gwq-1599231693.jpg

Articole recomandate

Premierul Ludovic Orban a declarat că autoritățile au avut discuții privind începerea anului școlar cu prezența fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens, potrivit Agerpres.


"Sigur că au fost discuții pe tema asta, există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special de medici, epidemiologi, infecționiști, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că pe anchetele epidemiologice o mare parte dintre cei infectați au spus că au fost în concediu sau într-un weekend într-o deplasare de concediu și s-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens. În mod evident se va anunța în timp util dacă se va lua o decizie, deocamdată sunt niște opinii care au fost exprimate", a arătat Ludovic Orban, întrebat dacă autoritățile analizează posibilitatea ca școlile să înceapă cursurile, cu prezența fizică la clase, de la 1 octombrie, iar în perioada 14 septembrie - 1 octombrie cursurile să se desfășoare online.


Premierul a precizat că, deocamdată, lucrurile sunt așa cum au fost anunțate de Guvern.


"Decizia de deschidere a școlii va fi o decizie care se ia în plan local la propunerea Consiliului de Administrație, în care, repet, sunt implicați în Consiliul de Administrație atât reprezentanți ai autorităților locale, cât și reprezentanții corpului profesoral, cât și reprezentanții părinților, de asemenea, și elevii pot să participe la decizie. Ei vor face propunerea și decizia va fi luată pe baza propunerilor de Comitetele județene pentru situații de urgență, în funcție de nivelul de răspândire a virusului, fie în clasă, fie parțial în clasă, parțial online, fie online. Sunt lucruri care sunt cunoscute", a spus Orban.


Întrebat dacă autoritățile sunt încurcate de alegerile locale în redeschiderea școlilor, el a spus: "Și aici a fost o discuție legată de acest subiect, tot ca un argument ca să înceapă școala online, în sensul ăsta a fost folosit, dar aici putem avea o soluție, să dăm o zi liberă înainte de alegeri și o zi liberă după alegeri, astfel încât să se poată pregăti ... în școlile în care se organizează secții de votare". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5048 secunde