Ieri, la Arhiepiscopia Tomisului a avut loc o conferință de presă la care au participat cei trei avocați care îl vor reprezenta pe Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, într-un eventual proces: Paula Iacob, Dan Frangeti și Daniel Ionașcu. Lor li s-a alăturat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului este cercetat pentru luare de mită și complicitate la fals intelectual, după ce Parchetul Tribunalului Constanța s-a autosesizat, marți, în urma unei anchete publicate de cotidianul România Liberă.
Cei trei avocați sunt angajați de Arhiepiscopia Tomisului să demonstreze că ÎPS Teodosie are o funcție de conducere în Înaltul Cler, situație în care el ar ieși de sub cercetarea Parchetului Constanța, iar cazul ar fi de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție: "Parchetul Tribunalului Constanța nu era competent să se autosesizeze. Competența era a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel", a spus avocat Dan Frangeti.
Părerea avocaților este că filmul postat de jurnaliștii de la România Liberă este un trucaj, și că nu aduce nicio dovadă a faptului că ÎPS Teodosie ar fi luat mită. Mai mult, Paula Iacob susține că jurnalistul care a realizat ancheta e "un biet frustrat", în timp ce Frangeti îl numește "ipocrit". Cei trei avocați susțin, de asemenea, că atacul la adresa lui ÎPS Teodosie este, de fapt, un atac la adresa Bisericii.
Avocatul Ionașcu a asigurat că ÎPS Teodosie nu a fugit din țară, și că "nu fuge de răspundere". ÎPS Teodosie se va întoarce, peste câteva zile, în Constanța: "Arhiepiscopul Tomisului slujește, în această perioadă, în Neamț, de unde se va întoarce în câteva zile", a spus Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei. "E îndurerat, dar deloc speriat, pentru că nu a făcut nimic care să încalce legea", a spus avocat Paula Iacob, întrebată despre starea de spirit a lui ÎPS Teodosie.
La finalul conferinței, avocatul Ionașcu a sfătuit jurnaliștii "să scrie frumos despre biserică", adăugând că "responsabilitatea presei este aceea a unui apostalat laic". "Trebuie să fie o logodnă între presă și frumoasa biserică. Jurnaliștii trebuie să scrie frumos despre biserică", a precizat el.