Au scos animalele din casă

768

Articole de la același autor

E ca în bancul cu evreul care se duce la rabin și îi povestește că trăiește prost, că are o casă mică, spațiul fiind insuficient pentru toată familia, în speranța că sfaturile înțeleptului îl vor ajuta să trăiască mai bine. Iar rabinul îi spune să bage în casă și capra, apoi și vaca, apoi și oile. Ștrul se plânge din ce în ce mai mult, iar rabi îi dă, în cele din urmă, soluția perfectă la necazurile lui: să scoată animalele din casă. Omul realizează, atunci, că avea de la început spațiu destul. Adică se împacă și el cu soarta și renunță la dorința de mai bine, mulțumit că nu e mai rău. Ceea ce oricum e jalnic, ca idee… La fel și guvernul le-a fluturat profesorilor posibilitatea micșorării salariilor și a reducerii locurilor de muncă, așa că s-au pomenit aproape zicând mersi că nu li se măresc deloc salariile.
Doar că rabinul nu l-a păcălit, la început, pe Ștrul că îl va ajuta să-și cumpere o casă de două ori pe-atât, ca să-și obțină un vot de la el. Rabinul din banc ar putea să se simtă nedreptățit de comparație. Căci politicianul român nu este înțelept, este pervers și ar face orice pentru voturi.
Cazul conflictului dintre putere și profesori este o mostră de întâmplare guvernată, de la început până la sfârșit, de parșivenie, atât din partea guvernului, cât și din partea parlamentului, președintelui și sindicatelor.
Toți cei care au acționat au avut în prim plan interesele personale și au făcut demersuri până la jumătate, cu mare grijă pentru imagine. Politicienii au mințit, iar sindicaliștii s-au lăsat - părerea mea este că nu cu inocență - păcăliți. Și mă refer acum la prima păcăleală, aceea survenită înaintea alegerilor, când sindicatele au vrut, vezi Doamne, să dea dovadă de eleganță și să nu influențeze (sanchi!) rezultatul scrutinului.
Într-adevăr, votul nu a fost influențat de fapte, ci doar de promisiuni, respectându-se tradiția românească. Iar profesorul nostru este un Ștrul care ar putea să se întrebe, după toată această reprezentație, cu ce se alege de pe urma contribuției sindicale, în afara satisfacției de a fi votat total îmbrobodit, ușurării de a-și fi dat afară din casă (pentru moment) spectrul șomajului și plăcerii de a-și vedea toată ziua rabinii la televizor, făcând spume la gură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1181 secunde