"Bijuterii" culturale ale Constanței, ignorate de turiști

542
Constanța nu duce lipsă de obiective culturale de o mare importanță - lăcașe de cult, vestigii arheologice, clădiri emblematice - dar, din păcate, acestea atrag foarte puțini turiști, dovadă că administrația locală nu manifestă un interes deosebit în acest domeniu.

Zidul roman de incintă

În antichitate, orașul Constanța era așezat pe partea peninsulară, ridicată la 15-30 de metri deasupra nivelului mării, astfel fiind ferit de atacurile ce puteau să apară pe neașteptate, de pe mare.

Pentru a avea o mai bună sigu-ranță, atât în partea de nord, cât și în partea de nord-vest, romanii au ridicat în secolul III un puternic zid de apărare ale cărui urme au fost interceptate pe bd. Republicii, iar de aici coborând spre vechiul port.

O porțiune a zidului a fost dezvelită împreună cu un turn de apărare de formă rotundă (Turnul Măcelarilor). Turnul este o adăugire mai târzie. Au fost, de asemenea, interceptate urme de porți ale cetății Tomis și ale altor turnuri de apărare. În apropiere de Turnul Măcelarilor, s-a organizat un parc arheologic, în care sunt prezentate chiupuri, coloane, frize, cornișe, blocuri de piatră din vechile construcții, etc.

Pe peretele clădirii Bibliotecii municipale, a fost montată, tot în cadrul parcului, o hartă arheologică a Dobrogei, cu cele mai importante așezări din epoca greco-romană.

Pe terenul fostei gări și în apropiere, au fost descoperite tezaurul celor 24 de monumente sculpturale, acum expuse în muzeu, și numeroase construcții din sec. IV-VI (străzi pavate, fântâni, locuințe, ateliere ceramice și două mari bazilici din fosta reședință episcopală a Tomisului).

Palatul Arhiepiscopiei Tomisului

Clădirea a fost executată după planurile arhitectului Ion D. Enescu (1884-1973). Piatra de temelie a fost pusă la 24 mai 1925, în prezența Patriarhului Miron Cristea, a ministrului Cultelor, Al. Lepădatu, a prefectului Constanței, Nicolae Negulescu, și a primarului Virgil Andronescu.

Edificiul s-a ridicat în 1928 și s-a finalizat abia în anii 1931-1932. De proporții impunătoare, în acord cu stilul neobizantin al Catedralei, Palatul Episcopal, structurat în adâncime, paralel cu biserica și cu str. Arhiepiscopiei, are două fațade, patru nivele, pilaștri de ordin colosal, ferestre semicirculare, dreptunghiulare și în arc frânt, grupate câte trei la ultimul nivel.

Biserica "Sfântul Anton"

Aflată pe str. Nicolae Titulescu nr. 11, biserica romano-catolică cu hramul Sf. Anton a fost construită pe locul unei capele, încă din anul 1886.

Arhitectul Romano de Simon din București respecta planul bazilical specific, la construcțiile din nordul Italiei. Folosește cărămida apa-rentă, iar contraforții și motivele geometrice exterioare amintesc de stilul romanic din secolul XIII. Interiorul este tot din cărămidă aparentă, cele două galerii laterale superioare fiind susținute de coloane de marmură, cu capiteluri compozite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Cum devii student… american
Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Spectacol dedicat Mării Negre
Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Acuze grave la Facultatea de Arte
Pagina a fost generata in 2.0599 secunde