Peste 350.000 de persoane au participat la manifestările religioase organizate la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, la racla cu sfintele moaşte închinându-se aproximativ 260.000 de pelerini. Racla cu sfintele moaşte ar urma să fie reintrodusă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi în cursul serii de marţi, după ce mii de oameni au stat la rând pe tot parcursul zilei.
Astăzi, la ora 20.30, după concertul Byzantion, va avea loc procesiunea de aşezare a raclei cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Lăcaşul de cult se va închide după ce ultimul credincios aflat în curtea Ansamblului Mitropolitan se va fi închinat. Timpul de aşteptare la rândul desfăşurat în jurul catedralei a fost astăzi, în medie, undeva între două ore şi două ore şi jumătate", au transmis, marţi, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Potrivit Jandarmeriei, manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au adus la Iaşi un număr foarte mare de pelerini, fără a fi înregistrate incidente majore.
În total, în perioada 8-15 octombrie au participat la manifestările religioase de la Iaşi peste 350.000 de oameni, din care 260.000 de pelerini au trecut pe la racla aşezată într-un baldachin din curtea catedralei ieşene.
Alte peste 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, respectiv slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinţilor şi Sfânta Liturghie.
Au fost aplicate 203 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 50.000 de lei.
Peste 600 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 38 de credincioşi au fost transportaţi la spital.
Punctul culminant al manifestărilor religioase a avut loc luni, când peste 35.000 de oameni au asistat la Sfânta Liturghie, slujba desfăşurându-se pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi.