Breviar Cultural

161
r Astăzi, în incinta Bibliotecii Naționale a României, sala Palimpsest, va avea loc vernisajul expoziției omagiale de artă plastică și decorativă "Eminescu", ce va fi găzduită în perioada 15-31 ianuarie.

Organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București, curatorul expoziției este Daniela Frumușeanu, iar criticul de artă Mihaela Varga va fi cel care va prezenta evenimentul.

Printre participanți se numără Rodica Ailincăi, Vlad Basarab, Vasile Pop Negreșteanu, Cristina Gloria Oprișa, Letiția Oprișan, Adriana Popa Canija și Marin Răducu. 

Pianista Simona Codreanu și soprana Mihaela Roxana Zavodnik vor asigura programul de lieduri din repertoriul românesc, au precizat reprezentanții Bibliotecii Naționale a României. 


r Data de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale prin adoptarea de către Camera Deputaților a Legii numărul 238 din 2010.

Ministerul Culturii organizează, astăzi, la Muzeul Național de Artă al României un eveniment dedicat acestui eveniment. Programul include vizitarea expozițiilor "Mitul național. Contribuția artelor la definirea identității românești 1830-1930" și "Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeșului", precum și un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu.

În deschidere vor lua cuvântul președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, ministrul Culturii, Daniel Barbu, și directorul general al Muzeului Național de Artă al României, Roxana Theodorescu.

"Evenimentul la care sunt invitați să participe membrii Casei Regale a României, ai Guvernului României, ai comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, directori ai instituțiilor culturale și conducătorii uniunilor de creație, se va încheia cu o recepție oferită de Ministrul Culturii", au precizat reprezentanții instituției.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 15 Ianuarie 2013
Stire din Cultură-Educație : SRI caută candidați pentru admitere
Marţi, 15 Ianuarie 2013
Stire din Cultură-Educație : Recital de pian
Pagina a fost generata in 1.3207 secunde