Ce nu știați despre prezența lui Eminescu în Dobrogea

1427
3
Ieri, la Liceul Internațional de Informatică, elevii au avut șansa de a-l cunoaște pe reputatul eminescolog Nicolae Georgescu, care le-a vorbit celor prezenți despre controversele din viața Luceafărului poeziei românești, plecând chiar de la ziua de naștere a acestuia. 


"Noi mâine sărbătorim Ziua Culturii Naționale, adoptată printr-o lege a Camerei Deputaților în anul 2010. Ziua reală a marelui poet este 20 decembrie 1849. Viața lui Eminescu este foarte complicată, asemănătoare unui nod gordian, așa încât în biografia sa a ajuns să se consemneze data de 15 ianuarie 1850, drept data nașterii sale", declara ieri prof. univ. Georgescu.

Mai interesant de publicat ni s-a părut atestarea prezenței lui Mihai Eminescu la Constanța.

"În anul 1882, după ce definitivează Luceafărul, își ia o vacanță și în iulie va sta în Constanța în hotel d’Angleterre. Era perioada în care s-a inaugurat hotelul Carol I, unde a fost primită presa din zonă și din București și când se face o puternică propagandă pentru turismul românesc la malul Mării Negre. Cred că este prima campanie de acest gen și la care Eminescu se alătură grupului de jurnaliști. După care se plimbă prin Dobrogea, vreo 15 zile. Fratele lui, Matei Eminovici, era militar la garnizoana din Brăila și i-a dat un docar (șaretă-n.r.) cu care s-a plimbat prin Dobrogea și ajunge la Peștera Sfântului Andrei. De acolo, Eminescu transmite informații către ziarul Timpul din zona actualei comune Ion Corvin, Cuzgan cum se numea atunci. În amintirea șederii lui la Peștera Sf. Andrei, în 1922, se organizează serbări câmpenești foarte ample. Oficialitățile dobrogene vor să creștineze perechile de concubini și se strâng într-o duminică vreo 40 de perechi și se fac nunți oficiale și se botează toți copiii rezultați din aceste relații. Este o sărbătoare foarte mare, un soi de nuntă în codru, care este consemnată de presă prin reportaje superbe de la fața locului, în 5 septembrie 1922. Constantin Sari a organizat eveni-mentul și era redactor la ziarul Dobrogea Jună. În amintirea ei se pune o cruce la Izvorul Mihai Eminescu de la Peștera Sf. Andrei, la câteva sute de metri mai la vale de izvorul Sf. Andrei.

Ar trebui reînviată tradiția aceasta de a face nunți oficiale. Oamenii aceia nu aveau bani să-și organizeze propriile eve-nimente și atunci erau organizate de către ofi-cialitățile locale".

Toate aceste frumoase amintiri legate de pre-zența lui Mihai Eminescu la Constanța se pot găsi în cartea lui Nicolae Georgescu "Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu", editată în anul 1995 de Editura Floare Albastră.

"Separat, am oferit un studiu legat de prezența lui Eminescu în Dobrogea călugărilor de la Peștera Sf. Andrei. Aveți mari legături cu Eminescu și aveți datoria să-l omagiați și să-l cunoașteți și mai adânc, iar această tradiție a nunților în codru v-ar onora".


Comentează știrea

Eratescovici
15 ianuarie 2013
1949 ????

Simonel,esti indragostita .....cu ghilimelele de rigoare ? "Ziua reala a marelui poet este 20 decembrie 1949" ????

Eratescovici
16 ianuarie 2013
Autor cu reactie becaliana

Simonel,esti simpatica ! A fost o gluma ! Este a doua oara cand multumesti cititorilor pentru "atentia si constanta cu care imi cititi articolele" si tot gresesti flagrant.Daca te scuzi ca ai de facut doua pagini zilnic,mai bine nu mai "produci"nimic daca nu-ti face placere.Iti multumesc pentru propunerea postului de corector "cand se va elibera"iar pentru "ponderatie"va promit ca nu voi mai citi sau face comentarii la articolele dv.

??? ?????
10 august 2014
??? ?????

3) If a person going to change your bathroom vainness countertop, don't forget to replace relieve themself taps. Bathroom faucets can add draw in in overall image of your bathrooms and it's not necessary to be a plumbing company to interchange relieve themself. there is fancy shower room sinks at competitive can charge even if you check around and search. ??? ????? http://www.somersetcounty-me.org/towns/home.cfm?id=720

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8131 secunde