Bugetată, dar needitată, revista „Tomis” revine în atenție, cu promisiunea înființării unei fundații

556
Cu seninătatea ignorantului pus pe căpătuială, Radu Mazăre desființa, în urmă cu 12 ani, revista „Tomis”, o publicație considerată brand de oraș, care adunase în paginile sale semnăturile unor reputați critici, profesori și scriitori, oameni de cultură precum Marin Mincu, Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu și unde, de asemenea, au colaborat poeți de renume, ca Nichita Stănescu, Gellu Naum, Nina Cassian.

Din acești 12 ani, jumătate au trecut cu promisiuni deșarte de reînființare a revistei, cu amăgiri electorale și chiar bugetări iluzorii. Sătul să fie dus cu vorba, la un moment dat, Bogdan Papacostea, redactor șef al revistei, își propusese editarea unui număr din bani personali, doar-doar va reuși să atragă atenția asupra importanței acestei publicații de cultură, emblematică.

Apărută, inițial, în 1965, publicarea revistei a fost suprimată un an, după ce autoritățile vremii au constatat că nu respectă canonul politic și estetic comunist. Din 1966, publicația a apărut iar, într-o formulă acceptată.

Anul trecut, la vestea că revista a primit un buget de la Consiliul Local Constanța - vreo 400.000 lei, comunitatea constănțeană aștepta cu interes reapariția. Fără nicio legătură cu suma vehiculată, Bogdan Papacostea alcătuise o revistă cu mai multe contribuții - inclusiv de la Dan Dungaciu, specialist în geopolitică. „După ce am avut revista aproape făcută, m-am mai gândit că nu poate fi o aventură personală. Ajunsesem cu discuțiile inclusiv la calitatea hârtiei și numărul de exemplare”, ne-a declarat redactorul șef.

Se va înființa o fundație culturală…

În proiectul de buget pe anul 2022 al Primăriei Constanța, la capitolul 67 „Cultură, recreere și religie” este prevăzută suma de 101.091 mii lei - 7,01% din total cheltuieli –, între primele capitole finanțate fiind Muzeul de Artă Populară și înființarea Revistei „Tomis”.

De asemenea, într-un recent interviu oferit „Cuget Liber” pe marginea strategiei culturale a Constanței pe perioada 2021-2031, consilierul personal al primarului Vergil Chițac, Dorin Popescu, anunța inclusiv că în luna februarie va fi votat bugetul revistei „Tomis”… „proiect amânat de anul trecut și pentru care nu s-a găsit soluția creativă de reînființare. În momentul de față, am finalizat și clarificat soluția, respectiv vom înființa o fundație culturală, care va gestiona și reeditarea revistei «Tomis». Astfel de fundații culturale există și la nivelul altor consilii locale din alte județe. De exemplu, Fundația pentru monumente istorice a Consiliului Local Bihor și a Consiliului Local Oradea. Au fost testate mai multe variante. De a se rămâne la soluția inițială, de acum câțiva ani, pe Asociația revistei «Tomis», împreună cu Consiliul Județean, varianta de a se înființa o instituție de cultură în subordinea Consiliului Local etc. Dar, din toată munca noastră de documentare la nivel național, a rezultat că formula cea mai suplă ar fi chiar a unei fundații culturale, care să aibă ca obiectiv prioritar și editarea revistei «Tomis». Sunt mai multe probleme luate aici în discuție. Una de natură juridică, cu privire la faptul că denumirea este înregistrată ca marcă la OSIM, și Primăria municipiului Constanța, în procesul de revitalizare și de reînființare a revistei «Tomis», trebuie să aibă și garanția și dreptul de utilizare a mărcii, deci este o chestiune de natură juridică. Câteva luni de zile a durat faza de documentare cu privire la identificarea soluției optime, și anume înființarea unei fundații care să funcționeze pe lângă Consiliul Local Municipal Constanța. Pregătim o hotărâre în acest sens. Foarte probabil ea va fi înaintată spre avizare, votare și adoptare de către Consiliul Municipal în cursul lunii februarie.

Într-adevăr ea a fost bugetată anul trecut, dar au fost foarte multe probleme legate de documentația tehnică, de soluții juridice pe diferite spețe, de identificare a unor soluții la probleme care anterior nu au fost luate în considerare. Este un proiect amânat, dar pentru care există întreaga determinare necesară în anul 2022”, a mai spus Dorin Popescu.

Nefiind străin de intențiile de înființare a unei fundații, Bogdan Papacostea declara că dacă în februarie va fi înființată fundația, primul număr al revistei ar putea să apară în lunile aprilie sau mai.



…Și va dispărea Asociația revistei „Tomis”


În anul 2016, un comitet de inițiativă propunea înființarea Asociației Revistei Tomis (ART), „ca instrument legal prin care se va derula finanțarea revistei și a evenimentelor derulate prin intermediul ei. Ea va asigura, prin redactorii și colaboratorii săi, reflectarea fidelă a mediului cultural dobrogean (…) În total, revista Tomis va avea în formatul tipărit 64 de pagini și o apariție lunară într-un tiraj de 300 de exemplare. Ea va fi dublată de ediția online, care va afișa în timp real și într-un mod dinamic articolele scrise, pe secțiuni”, se arată în solicitarea cu privire la propunerea de reînființare a revistei Tomis datată 4 august 2016.

Între timp, asociația s-a înființat, cu sediul la Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, dar au trecut alți șase ani și… „Toate bune și frumoase până în momentul finanțării, care nu a mai venit”, afirmă Bogdan Papacostea. „Se pare că vehiculul acesta nu a fost considerat suficient sau destul de practic pentru nevoile administrative, așa că ni s-a propus varianta fundației. Ce ne-a despărțit și anul trecut - și ne desparte și anul acesta - este pur și simplu modalitatea prin care Primăria poate să finanțeze”, a mai adăugat Bogdan Papacostea.

Cea mai longevivă revistă de la malul mării, apărută timp de 44 de ani – din 1966 până în 2010 – „Tomis” constituie și un instrument cultural catalizator, care nu merită tratat drept un moft al unei categorii de intelectuali.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4162 secunde