Cartea săptămânii. ”Hai că am reușit, puștiule”, de Anthony Hopkins

Sir Anthony Hopkins își rememorează cu sinceritate și sensibilitate parcursul excepțional din film și teatru, copilăria marcată de dificultăți și drumul lung către echilibru interior.

Născut și crescut în Port Talbot, un mic oraș galez dominat de industria oțelului, Hopkins a copilărit într-un mediu în care bărbații își ascundeau emoțiile, iar vulnerabilitatea era privită ca o slăbiciune. Considerat în anii de școală un elev fără perspective, destinul său s-a schimbat într-o seară de sâmbătă, când a văzut ecranizarea din 1948 a piesei „Hamlet” - momentul care i-a trezit pasiunea pentru actorie.

Cu o sinceritate tulburătoare, actorul evocă etapele decisive ale carierei: studiile la Royal Academy of Dramatic Art, perioada în care a lucrat sub îndrumarea lui Laurence Olivier, întâlnirile cu Richard Burton și rolurile memorabile care l-au consacrat, de la Hannibal Lecter la Regele Lear, personaje în care a transformat tăcerea și rigoarea tatălui său în forță artistică.

Hopkins vorbește deschis și despre căderile sale: dependența care i-a distrus prima căsnicie și i-a pus viața în pericol, dar și lupta care l-a condus către sobrietate, pe care o păstrează de aproape cincizeci de ani. În momentele de singurătate și reflecție, se confruntă cu întrebări despre fragilitatea umană și despre ceea ce tatăl său numea „Marele Secret”.

Completată de o selecție de fotografii personale, volumul „Hai că am reușit, puștiule” este o confesiune profundă și onestă, portretul unui artist complex care, timp de peste șase decenii, a redefinit arta actoriei și a inspirat generații întregi.