Cartea săptămânii. „Povestea vieții mele”, de Lucy Score

138
1 min citire
Cartea săptămânii. „Povestea vieții mele”, de Lucy Score - cartea-saptamanii-1761326483.jpeg
În „Povestea vieții mele”, Lucy Score oferă o comedie romantică plină de emoție, pasiune și umor savuros. Un roman despre curajul de a o lua de la capăt și de a redescoperi dragostea acolo unde te aștepți mai puțin.
Ce poate s-o inspire mai mult pe o autoare de comedii romantice decât un antreprenor sexy și morocănos, care dărâmă ziduri la propriu?
Hazel Hart este o scriitoare de succes până când divorțul îi provoacă un blocaj. Incapabilă să finalizeze un nou manuscris, trăiește în pijama și se ascunde în spatele unei grămezi de cutii de mâncare goale până când editorul ei o amenință că, dacă ratează următorul termen-limită, pierde tot.
Disperată să-și regăsească inspirația, Hazel cumpără online o casă istorică și fuge din Manhattan în orășelul Story Lake, Pennsylvania. Însă, la sosirea dramatică aici - care implică un incident cu un vultur -, descoperă că mult lăudata ei locuință ar putea fi considerată muzeul păianjenilor. Nu-și face totuși prea multe griji, din moment ce Campbell Bishop, un antreprenor ursuz, dar extrem de sexy, devine sursa ei de inspirație. Tot ce are de făcut este să-i angajeze pe Cam și pe frații lui la fel de frumoși să-i renoveze casa. Aproape fără să-și dea seama, Hazel începe să scrie un roman de dragoste și să trăiască altul… spunându-și în permanență că nu face decât documentare pentru carte. Ce ar putea merge prost?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0413 secunde