Importantul edificiu de la malul Mării Negre, clădire simbol pentru orașul Constanța, Cazinoul începe de astăzi, 20 martie 2025, o nouă etapă în existența sa de 116 ani. Constructorul a finalizat lucrările începute în urmă cu 5 ani, iar astăzi edificiul a fost predat beneficiarului de drept, Primăria municipiului Constanța. Clădirea, monument istoric în stil Art Nouveau, va fi deschisă publicului larg de zilele orașului care se celebrează în data de 21 mai.
La eveniment au participat primarul Vergil Chițac, alături de Adrian Eduard Cefalan, directorul de Investiții, din cadrul Companiei Naționale de Investiții SA, care a preluat Cazinoul pe parcursul lucrărilor de restaurare.
După semnarea documentelor presupuse de recepția lucrărilor, monumentul a fost redat Primăriei Constanța, care îl va administra.
„Cazinoul din Constanța este restaurat. Am finalizat recepția lucrărilor. Urmează în scurt timp să predăm beneficiarului, Primăriei Constanța, comunității această investiție, această bijuterie a României. Investiția a început în 2020 și, iată, putem să redăm tuturor această bijuterie arhitecturală care este Cazinoul din Constanța", a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Amintim, lucrările de la Cazino au fost adjudecate la finele anului 2019 de către asocierea Aedificia Carpați SA – Remon Proiect SRL, Profesional Construct Proiectare SRL, Tehnoinstal SRL, iar la lucrările suplimentare contractate pe parcursul desfășurării proiectului de reabilitare a participat și compania Construcții Erbașu SA.
Ordinul de începere a fost semnat pe 13 ianuarie 2020, data oficială stabilită pentru începerea lucrărilor fiind 15 ianuarie 2020.
Cei care vor să viziteze Cazinoul vor plăti o taxă de intrare. Valoarea ei nu a fost încă stabilită.
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: "În sălile de la etaj se vor desfășura concerte, piese de teatru, congrese internaționale, acțiuni de anvergură și de calitate. La subsol vom avea un muzeu imersiv și multimedia. E unul modern. Până pe 21 mai trebuie să fie cumpărate proiectoare, mobilier pentru muzeu și cortina pentru sala de spectacole."
Reabilitarea Cazinoului a costat mai mult de 200 de milioane de lei.