Ce au cerut sindicaliștii constănțeni ministrului Educației

2710
50
Ce au cerut sindicaliștii constănțeni ministrului Educației - sindicalistiiconstanteni-1454086700.jpg

Articole recomandate

Săptămâna aceasta, ministrul Educației, Adrian Curaj, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar - Gabriel Ispas și directorul Direcției pentru Învățământ Preuniversitar, Monica Anisie au participat la întrunirea Colegiului Național al Liderilor F.S.L.Î.

Timp de două ore, au fost discutate probleme spinoase ale sistemului de învățământ preuniversitar românesc, precum: noul plan-cadru pentru învățământul gimnazial, modul în care a fost derulată dezbaterea publică și necesitatea adoptării unei decizii care să țină cont de interesul elevilor, fără să afecteze normele și posturile cadrelor didactice, necesitatea reducerii birocrației care afectează activitatea didactică, mai precis reducerea numărului de comisii și documente aferente acestora din instituțiile de învățământ, necesitatea promovării unui act normativ clar formulat care să pună capăt discriminării existente în sistem plecând de la plata sau neplata sporului pentru titlul științific de doctor, stabilirea clară, prin elaborarea unei metodologii, a modului în care se face plata metodiștilor, lipsa concentricității programelor pe baza cărora se susțin examenele de definitivare în învățământ și obținerea gradelor didactice, diminuarea sau eliminarea normei obligatorii de predare pentru consilierii psihologici din instituțiile de învățământ ș.a.

În final, la insistențele liderilor județeni prezenți în sală, ministrul Curaj a dat asigurări că, alături de sindicatele din învățământ, se va bate pentru plasarea angajaților din acest sistem pe o poziție cât mai înaltă în grilele viitoarei legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

În perspectiva organizării concursurilor pentru ocuparea funcției de director și director adjunct al instituțiilor de învățământ preuniversitar, pentru asigurarea transparenței și a unei depline obiectivități, reprezentanții federației au solicitat mărirea numărului de întrebări pe grila de evaluare și, mai ales, elaborarea unitară a subiectelor de către minister și distribuirea acestora către toți candidații, indiferent de județ, soluție pe care, din păcate, cealaltă federație sindicală din învățământul preuniversitar nu o susține.

Comentează știrea

50 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 
pentru transparenta si obiectivitate
29 ianuarie 2016
in alegerea noilor directori!

Declaratie de dragoste adresată lui STAN sI lui POPA de la D.B.: stim că o parte dintre angajati "va adoră", unii "va iubesc".... puțin, dar cei care vă detestă simt asta cu adevărat!!! Credeti-ne pe cuvânt! Și din păcate nu e vina lor că nutresc acest sentiment....In concluzie, va cerem iar DEMISIA! Ieri n-am avut timp....

prof
29 ianuarie 2016
nelamurire

Si pana la urma ce i-au cerut sindicalistii constanteni ministrului educatiei? Ati uitat sa ne spuneti!

dar de salmonella simonela de la Decebal
29 ianuarie 2016
ati auzit?

aveti grija, ca baga strambe! Eu atat va spun, o cunosc bine si e in stare de orice! Se amuza citind ce se scrie aici despre 28 si scrie cele mai mari blestematii! Am recunoscut expresiile ei, ba mai mult: rautatea ei! Vrea sa va invrajbeasca, ptr ca asa e ea. Ii place sa faca rautati. Domnisoara batrana, ce vreti, n-are ce face in timpul liber si isi baga coada improscand cu venin! A terminat cu Decebal si a trecut la alte scoli. Numele ei de cod este URECHELNITA ROSCATA! Sigur va amintiti de ea.

Răspuns la: in alegerea noilor directori!
Adăugat de : pentru transparenta si obiectivitate, 29 ianuarie 2016
Declaratie de dragoste adresată lui STAN sI lui POPA de la D.B.: stim că o parte dintre angajati "va adoră", unii "va iubesc".... puțin, dar cei...
PS
29 ianuarie 2016
SI-A SCHIMBAT PSEUDONIMUL

NU LUATI DE BUN TOT CE SE SCRIE IN REPLICA LA COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA, NU DE ALTA, DAR VA CERTATI DEGEABA CU COLEGII SI E PACAT!

Răspuns la: ati auzit?
Adăugat de : dar de salmonella simonela de la Decebal, 29 ianuarie 2016
aveti grija, ca baga strambe! Eu atat va spun, o cunosc bine si e in stare de orice! Se amuza citind ce se scrie aici despre 28 si scrie cele mai...
Ana
30 ianuarie 2016
despre Sindicat

As vrea sa fie facute publice veniturile staff-ului de la conducerea sindicatului de la Constanta! VREAU sa stiu cati bani iau acei oameni pentru ca atunci cand ne-a fost greu NU au fost niciodata alaturi de noi si au pactizat intotdeauna cu guvernantii! Deci, cat castiga LUNAR acei oameni?

cadru didactic
30 ianuarie 2016
propunere

Sa fie schimbati toti directorii de scoli , care sunt titulari in alte unitati scolare.Acestia nu servesc interesul scolii,ci interesele murdare ale ISJ.

robert
30 ianuarie 2016
ai dreptate

Sefii sindicatului, oameni foarte slabi, intervin foarte rar pentru vreun coleg aflat in dificultate. Parerea mea e ca sefii sindicatului iau banii degeaba si cred ca nicidecum bani putini.

Răspuns la: despre Sindicat
Adăugat de : Ana, 30 ianuarie 2016
As vrea sa fie facute publice veniturile staff-ului de la conducerea sindicatului de la Constanta! VREAU sa stiu cati bani iau acei oameni pentru ca...
cetatean
30 ianuarie 2016
Cat ne mai trebuie ca sa intelegem?

Este evident ca sindicatele sunt in marea lor majoritate mana in mana cu clasa politica. daca nu fac 'pactul cu diavolul' de la inceput, sunt convinsi pe parcurs sa faca jocurile lor. Asa ca asteptam degeaba ca inspectoratul ( si el numit politic sau pe interese de clan ) sa faca curatenie in scoli. Singura solutie este sa iesim masiv in strada! Cu sau fara ajutorul sindicatului.

Adevar
30 ianuarie 2016
Demisie

Da'de ce nu va dati voi,doamne pip,demisia?Daca tot nu va place conducerea,cautati alta.. aaa...stai,nu va vrea nimeni.Inainte o sa facem cheta sa va reveniti cu salariile...mai deunazi ziceati ca nu traiti din banii din invatamant.

ActionVictory'S
30 ianuarie 2016
Cartea ta..

Niciodată să nu privești studiul ca pe o datorie, ci ca pe un prilej demn de invidiat care te învață ce înseamnă influența eliberatoare a frumuseții pe tărâmul spiritului, pentru bucuria ta personală și beneficiul comunității căreia va aparține munca ta de mai târziu. citat celebru din Albert Einstein Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]

50 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Stire din Cultură-Educație : Seară emoționantă la Club Doors
Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Stire din Cultură-Educație : "Pinocchio",  la Harlequin
Pagina a fost generata in 1.8551 secunde