Ce comoară ascunde Biserica "Sf. Gheorghe"

5524
10

Articole de la același autor

Marele pictor Nicolae Tonitza a lăsat în urma sa o adevărată comoară la Constanța. În Biserica "Sf. Gheorghe", sub straturi de funingine, răsar picturi de o valoare inestimabilă, însă, din nefericire, acestea se degradează de la an la an, iar în lipsa unei restaurări, frescele prețioase riscă să piară definitiv.

Potrivit directorului Muzeului de Artă Constanța, criticul de artă Doina Păuleanu, toți marii noștri creatori din perioada modernă au făcut pictură de biserici, considerând chiar ca o datorie să facă nu numai pictură modernă, ci să continue și tradiția picturii noastre religioase.
În drumul spre consacrare, artiștii începeau prin a face pictură bisericească, studiind serios această tehnică.
Pictura din biserica "Sf. Gheorghe" este un experiment încercat de Nicolae Tonitza, acela de a crea o pictură bisericească îmbinând modernismul și tradiționalismul în același timp.
"Este un experiment care nu a durat, un experiment pe care l-au făcut marii noștri pictori din zona modernului; apoi, s-a revenit la tradiția bizantină. Acum se pictează din nou în tradiție bizantină, pe canoane bizantine, scene bizantine, proceduri bizantine. Deci, a fost o încercare, însă, în această mare încercare, care durat câteva decenii, aproape un secol, unde s-a înscris și Tonitza, care a reușit să lase la Constanța o pictură cu adevărat valoroasă", ne-a declarat Doina Păuleanu.
Aceasta mai spune că Tonitza, făcând de felul lui pictură laică, cu greu se putea adapta picturii bisericești. El a încercat să facă o sinteză între scenele picturii laice și scenele religioase. Tocmai aceasta este motivul pentru care a ieșit un experiment destul de interesant. Tonitza este un mare pictor al nudurilor, al portretelor, al copiilor, al peisajelor, nu este un mare pictor de biserică, dar el a încercat să adapteze viziunea occidentală la tradițiile românești.

"Nu sunt mari izbânzi în plan artistic"

"Pentru că ceea ce încercau ei să facă era foarte greu, picturile nu sunt mari izbânzi în plan artistic, dar sunt încercări ale unor artiști care doreau din tot sufletul să înțeleagă spiritul tradițional al artei și în același timp să nu fie nici în urma occidentului. Asta este ceea ce s-a întâmplat acum cu pictorii acelor vremuri", precizează Doina Păuleanu.
Nicolae Tonitza a pictat mai multe biserici. Biserica din Constanța a fost a cincea, fiind penultima. Pictura din Constanța a fost realizată într-o perioadă de maturitate artistică, el pictând biserica între anii 1930 - 1931, la vârsta de 44 de ani, în plină maturitate creatoare, încetând din viață la 54 de ani, în anul 1940.

O afacere profitabilă, dar cu scandal
Pentru comanda picturii din Constanța, Tonitza s-a străduit foarte tare să primească un contract. Motivul este simplu: se câștigau foarte mulți bani. Avea o situație materială foarte grea, având mari probleme cu copiii, cei trei ai lui și încă șase în grijă, el fiind singurul care aducea bani în casă. Pe toată perioada șederii lui la Constanța, doi ani, Tonitza a avut mari scandaluri. În primul rând cu autoritățile, căci nu primea banii la timp pentru pictură, și în al doilea rând cu colegii săi.
"Trebuie cunoscut faptul că biserica «Sf. Gheorghe» nu a fost pictată doar de un singur artist, ci de un grup format din trei persoane: Nicolae Tonitza, Constantin Buiuc și Constantin Bacalu. Într-o primă fază, cei trei au lucrat împreună, însă Tonitza a avut ceva de împărțit și cu colegii săi. Aceștia considerau că banii trebuie împărțiți la trei, însă el era și cel care a adus programul de pictură, cel care venea cu ideile, cu organizarea șantierului, etc., dar și cel care a pictat cel mai mult. Tonitza era de fapt șeful șantierului, el fiind cel mai cunoscut dintre artiști, căci el lua deciziile, ceilalți pictori jucând după regulile sale. În urma certurilor dintre cei trei, contractul s-a întrerupt, biserica fiind continuată mai târziu de către un alt pictor, diferențele fiind foarte vizibile între picturi", menționează directorul Muzeului de Artă.

Pictura riscă să dispară. Cine o poate salva?

Procesul de restaurare al unei picturi este foarte dificil. Pictura bisericească, în cazul de față, se restaurează în funcție de suportul și tehnica după care este făcută. Restauratorul trebuie să folosească tehnica pe care a folosit-o artistul inițial, să aleagă culorile pe care le-a ales artistul și - mai important - trebuie să cunoască cum reacționează culorile în timp, ca ele să îmbătrânească la fel ca și porțiunea restaurată.
Pictura a fost restaurată o singură dată, în 1956, de preotul paroh de atunci și de fiica lui, acum în vârstă de 75 de ani.
"Pictura necesită restaurare, noi am căutat să păstrăm condiții atmosferice cât mai prielnice, chiar dacă a costat foarte mult încălzirea bisericii, trebuie să fie o temperatură constantă, tocmai pentru a nu fi diferențe mari de căldură și să se protejeze. Este foarte afumată, căci în urmă cu mai muți ani biserica era încălzită cu sobe", a declarat, pentru "Cuget Liber", Lucian Săfteanu, preotul paroh al bisericii "Sfântul Gheorghe".
În primul rând, decizia de restaurare a bisericii ține de biserică. Însă, pentru a face asemenea lucrări, trebuie să ai bani. Fondurile sunt destul de greu de accesat, iar preotul spune că, în toamnă, se vor face niște demersuri, "și atunci, poate cei care ne prezintă orașul la București ne vor putea ajuta și pe noi".
Nici Ministerul Culturii, nici mai-marii bisericii nu au bani pentru restaurare. Mai mult, prețiosul așezământ nu este inclus în vreun circuit turistic, pentru a produce fonduri.
"Inițiativa trebuie să pornească de la preotul paroh și să meargă până la Patriarhie. Este un monument de arhitectură, istoric, așa că Ministerul Culturii are un mare aport în acest sens de a salva monumentul", susține dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, București.

Comentează știrea

bau bau
18 martie 2012
subiect inspirat din alte ziare

chestia asta este pe bune?!? imi place subiectul si l-am citit cu interes si prima data, acum cateva zile, in ADEVARUL de Constanta! nu zic, aici este mai documentat, dar parca... ati ramas fara idei? :( imi place CUGET LIBER, dar nu imi place sa citesc aceleasi subiecte pe care le-au avut altii acum cateva zile

Bogdan
18 martie 2012
inspirat din "trei surse"

http://stirileprotv.ro/stiri/social/comoara-din-constanta-risca-sa-dispara-daca-biserica-ortodoxa-nu-face-ceva-ca-sa-o-salveze.html Pictura a fost restaurata o singura data, in 1956, de preotul paroh de atunci si de fiica lui, acum in varsta de 75 de ani. "Initiativa trebuie sa porneasca de la preotul paroh si sa mearga pana la Patriarhie. Este un monument de arhitectura, istoric, asa ca Ministerul Culturii are un mare aport in acest sens de a salva monumentul," sustine dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Bucuresti. Biserica ar putea fi inclusa si intr-un circuit turistic, pentru ca aceasta opera a lui Tonitza sa nu se piarda in uitare si nepasare. asta aflam de la protv acum o saptamana

Constantean
18 martie 2012
@bau bau & Bogdan

nu inteleg dc sunteti rautaciosi...pur si simplu este un subiect de interes major pt noi. lucrurile nu sunt ignorate. Biserica asta e o comoara desi multi nici nu au habar de existenta ei din cauza nepasarii...tu numeri sursele insa eu cred ca toate ziarele din Constanta ar putea face o campanie de salvare a acestui monument.Cand nimeni nu face nimic apar 1000 de gura casca care tipa ca ii doare cate un deget si nu vine nimeni sa-l pupe...cand mai multi oameni se implica si incearca sa atraga atentia ca undeva cineva sufera...apar 1000 de gura casca care tipa ca respectivul se preface si trebuie ignorat..... felicitari pt articol doamnei/domnisoarei Sabrina Nedelcu si Cugetului. Eu unul sper sa vad ca se iau masuri pentru a salva acest monument... si sper ca si alte ziare sa se implice...iar baietii de mai sus sa mai numere surse...

bau bau
18 martie 2012
este nevoie de implicare

ok, ai dreptate, este nevoie de implicare si este un subiect major. dar eu as fi felicitat-o pe domna/domnisoara daca as fi vazut un inceput de campanie in acest articol. un indemn adresat constantenilor sa viziteze aceasta biserica, sa ajute la restaurarea picturii... eu, sincer, nu stiu unde este aceasta biserica si as vrea sa o vizitez. nu sunt o persoana religioasa si nu cunosc toate bisericile pe de rost... unde scrie in articol o adresa, un indemn pentru salvarea comorii?

Constantean
19 martie 2012
@bau bau

iti zic eu unde este biserica. Pe str.Nicolae Iorga mai jos de Capela Militara aproape de intersectia cu Bulevardul Mamaia. Sunt doua scoli in zona. e imposibil sa nu o gasesti daca mergi... si crede-ma ca suntem in Sfantul Post al Pastelui si oricui prinde bine sa aprinda o lumanare.iti sugerez sa cauti biserica asta si sa faci treaba asta chiar acolo. Nu tre sa fi prea bisericos ca sa poti aprinde o lumanare si sa te rogi la Dumnezeu... parerea mea... iar legat de argumentul ulterior ai dreptate. dar cine stie poate apare maine episodul II. Salvarea monumentelor este o chestie care ne priveste pe toti. Suntem constanteni si trebuie sa facem ceva pt a salva ceea ce am primit de la inaintasii nostrii. Nu este un articol de interes pt Telegraf ca un apropo de surse pt ca pe Mazare si ai lui nu ii priveste treaba cu restaurarea. Ei demoleaza tot, spala bani si mai nou fac revolutii in stil Che Guevara... ma mir ca nu l-am vazut la Oradea la parada maghiarilor ... Mazarel mai lipsea din peisaj k totul sa fie un scenariu horror..dar poate ii vine vreo idee la anul... ca de oras nu ii pasa...dar la alegerile din iunie o sa fie vreo 400.000 de tembeli care o sa-l voteze iar... ca asa-i romanu`...

Vio Monea
19 martie 2012
?????

@Constantean: eshti angajat cumva la cuget? :))

Anonymous
19 martie 2012
@Vio Monea

nu trebuie sa fie angajat la ziar ca sa aiba dreptate...E 100% corect tot ce a scris acest cititor...pentru ca redactorii si angajatii de acolo cred ca au altceva mai bun de facut decat sa stea sa scrie romane intregi la comentarii :))

Gina
19 martie 2012
articol f bun si emotionant

Consider ca articolul e f bun si emotionant Si eu consider ca trebuie sa facem ceva pt salvarea bisericii si voi incepe cu mine insami ,prin exemplu personal Apoi voi trimite tuturor romanilor cu bani din strainatate (pe care ii cunosc) ,acest articol ,poate dau si ei ceva la cutia milei pentru concretizarea acestui proiect

teodosie spagoveanu
19 martie 2012
pomana

dar de ce arhiepiscopia tomisului,care anul trecut a avut afaceri si profit de milioane de euro nu scoate banii de la ciorap?niciunul din comentatori nu v-ati intrebat si nu remarcati ca biserica tot cere,cere,cere si iar cere.bani,donatii,terenuri,paduri,retrocedari[vedeti ce a ajuns nazarcea acum,de cjnd a luat-o satana de teodosie] face politica,dar sa ajute efectiv si palpabil material pe cineva,niciodata.praf in ochi si rugaciuni sterile in care nici chiar ei,preotii,nu cred.totul e afacere si pacaleala enoriasilor naivi[vezi popii de la biserica ioan boetzatorul din spate de la brotacei,tata si fiu,doi infractori cu dosare penale,pe nume pricop mircea si ciprian]

kristall
17 martie 2013
in vederea mancatorului de placinte

exista un anumit soi de draci care si-a facut specializare in domeniul: acuzatie oarba. nimic din ceea ce este frumos, sau chiar util, dupa cele mai aspre standarde, nu-i multumeste, fiindca hrana lor este ura. noi, crestinii, ii deplangem sincer pe toti frustratii sexual, pe toti sodomitenii si gomoritii, pe toti inecatii in alcool si droguri care isi trasfera impotenta in atacul (la fel de ineficient ca intotdeauna) la adresa Bisericii. ii invitam pe toti interesatii de a face bine la biserica "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", pe aleea capidava, nr. 7, sa vada cu ochii lor la ce fel de "mafie" se refera indracitul de la comentariul nr. 9.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9577 secunde