Cine vine la prima ediție a Salonului Național "C. Badea"

417
Astăzi, la ora 17, Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Constanța I invită constănțenii iubitori de artă la deschiderea primului Salon național de creație ceramică "C. Badea", ce va avea loc la Pavilionul expozițional Mamaia.
Artiști plastici români contemporani participă cu câte o lucrare de autor la această premieră, Salonul oferind premii speciale celor desemnați.
La Secțiunea "artiști străini", vor fi prezenți ceramiști din zona Balcanilor.
Se vor acorda: Premiul Salonului Național de Creație Ceramică "C. Badea" - oferit de organizatorii direcți, Premiul "C. Badea" - oferit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Premiul orașului Med-gidia - oferit de Consiliul Local Municipal Medgidia, Bursa Specială pentru un tânăr ceramist - oferită de Pottery SRL Constanța și Filiala UAP Constanța I. Invitat special al salonului va fi ceramistul Patriciu Mateescu, artist plastic român cu o bogată activitate artistică de palmares în țară, dar și în Statele Unite, țara de adopție.
Echipa care se ocupă de bunul mers al acestei prime ediții a Salonului de ceramică este formată din Eusebio Spânu - ceramist, președinte Filiala UAP Constanta I, Alice Dinculescu - critic de artă, Gheorghe Fărca-șiu - ceramist, Constantin Papa-dopol - ceramist, toți membri ai Filialei UAP Constanța I.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Porți deschise la Cetatea Carsium
Pagina a fost generata in 0.8736 secunde