Clubul "Solteris" vine la Târgul GAUDEAMUS

408
După ce aseară am asistat la deschiderea oficială a celei de-a doua ediții a Târgului Gaudeamus, cantonat și anul acesta pe faleza din fața Radio Vacanța - Vila nr. 1 Mamaia, astăzi, începând cu ora 18,30, în cadrul întâlnirilor Gaudeamus, Radio Constanța, Radio Vacanța și Clubul "Solteris" din Mangalia ne provoacă la o discuție pe tema "Literatura și arta în orașele mici", moderată de Emilia Dabu, președintele acestui club.
De la ora 20, aceleași primitoare gazde, cărora li se alătură Editura "Ex Ponto" ne propun o analiză a fenomenului editorial, în cadrul cafenelei literare "Piața de carte românească în actualul context al crizei". Moderator va fi Ioan Popișteanu, directorul editurilor constănțene "Ex Ponto" și "Ovi-dius University Press".
Până duminică, 22 august, sunt așteptați să-și aleagă câteva volume de la Târgul Gau-deamus toți cei cărora le place să se relaxeze la soare, cu o carte bună, în vacanță sau în scurtele lor momente de răgaz.
Programul de vizitare este zilnic între orele 16 și 24, accesul în incintă fiind gratuit pentru toate categoriile de public.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3138 secunde