Colegiul de Artă iese din criză cu ajutorul trupei "Cortina Magică"

376
< 1 min citire
Înființată cu patru luni în urmă, din inițiativa copiilor și părinților, trupa de teatru "Cortina Magică" a Colegiului Național de Arte "Regina Maria" din Constanța a participat la câteva festivaluri, obținând, de fiecare dată, premii.
Membrii trupei provin din clasele a V-a A și a V-a D și ei sunt: Alexandra Ciudin, Sever Coman, Carol Savin, Alexandra Țăruș, Oana Sârbu, Mihai Radu, Sabina Radu, Melisa Menamet, Adriana Dincu, Teodor Dincu, Anastasia Miu, Cristina Ioniță, Carla Predescu, Melina Zăhărneanu, Miruna Pârvan, David Stoica.
Miercuri, 20 iunie, începând cu ora 11, în sala "Sergiu Celibidache" a colegiului, trupa va da o reprezentație cu piesa "O inspecție școlară". Pentru acest spectacol, s-au pus în vânzare bilete, intrarea fiind 3 lei, iar fondurile adunate vor fi donate Asociației de Părinți "Împreună pentru Artă" a colegiului.
Pe viitor, trupa își propune să se implice în numeroase acțiuni caritabile, oferind reprezentații pentru copiii din centrele de plasament sau strângând fonduri ce vor fi donate tuturor celor care au nevoie de ajutor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0455 secunde