Constănțenii pot admira lucrări "Art Nouveau" și pot face turul Cazinoului

367
Constănțenii pot admira lucrări

Articole de la același autor

Sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 9.00, în Sala Pictată a Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța (MINAC) va avea loc conferința "Conservarea și reactivarea patrimoniului construit". Evenimentul este organizat cu scopul de a aduce în atenția publicului exemple internaționale de revitalizări ale unor clădiri "Art Nouveau", punând în discuție provocările ridicate de salvarea acestora și reintegrarea lor în viața comunității.

În aceeași zi, se va deschide expoziția de fotografie "Waves of Art Nouveau. Architecture in the Danube Region Constanța", pe Faleza Cazinoului, expoziție care prezintă lucrări "Art Nouveau", semnate de arhitecți din regiunea Dunării. Acestea vor putea fi admirate până la data de 17 iunie.

Totodată, în cadrul evenimentului, persoanele interesate vor putea face turul Cazinoului, atât exterior, cât și interior, clădirea fiind deschisă publicului pe tot parcursul week-end-ului.

Din păcate, din cauza condițiilor speciale de vizitare ale monumentului arhitectural, turul va cuprinde doar zonele sigure ale clădirii și va fi organizat în diferite intervale orare: sâmbătă (9 iunie) de la ora 10.00 și 12.00, iar duminică (10 iunie) de la ora 12.00 și 15.30, având o durată de o oră.

În plus, cei interesați vor putea participa și la un tur al zonei vechi a orașului, organizat atât sâmbătă, cât și duminică, începând cu ora 16.00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4037 secunde