Copiii, invitați la Teatrul "Căluțul de Mare"

190
Copiii, invitați la Teatrul

Articole de la același autor

Miercuri, 4 martie, începând cu ora 12.00, cei mici pot viziona "Piatra din casă", o comedie "cu cântice, în un act", scrisă de marele nostru poet Vasile Alecsandri. Piesa este destinată copiilor cu vârsta de peste 12 ani. 


Regia artistică este semnată de Lică Gherghilescu, pe muzica lui Liviu Manolache, iar scenografia este realizată de Carmencita Brojboiu. Spectacolul redă, cu mult haz, atmosfera de secol XIX a micii burghezii din Moldova, cu obiceiurile și mentalitățile sale, inclusiv acela de a transforma căsătoria într-un târg, o afacere, fără să se țină cont și de părerea sau sentimentele copiilor.
Actorii ce vor da viață personajelor spectacolului sunt: Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Arina Cojocaru, Emanuel Cristoiu/ Lică Gherghilescu, Grațian Prisacariu, Claudia Zaharia și Ion Ciolan.


Reprezentanții instituției de cultură au declarat că personajele sunt extrem de haioase și pline de umor, cum ar fi cucoana Zamfira, ce dorește să își mărite fiica, pe sfioasa Marghiolița, cât mai repede astfel încât și ea însăși să se căsătorească cu doctorul Frantz, care o curtează de ani buni. Apoi, în peisaj apar comisul Nicu, potențialul ginere al năstrușnicei văduve, tatăl autoritar al acestuia -căminarul Grigori Pâlciu, Leonil, verișorul Marghioliței, țiganca Ioana, ce o ajută pe văduvă la treburile casnice și feciorul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9394 secunde