Cu mânuțele astea două am făcut un mărțișor

429
Cu mânuțele astea două am făcut un mărțișor - 3d6f01880543281eabd51360aa9c5417.jpg

Articole de la același autor

La începutul anului școlar 2010-2011, Muzeul de Artă Populară din Constanța a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin care și-a propus să aducă elevii mai aproape de arta populară și de tradițiile și obiceiurile românești.
Activitățile de pedagogie muzeală au debutat, după cum ne declara Alina Alboaei, ghid, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când au fost inițiate ateliere pentru Crăciun și Anul Nou, la care au fost confecționate măști, iar la final a fost organizată o expoziție, cele mai frumoase măști fiind premiate.
Zilele acestea, în apropierea sărbătorii naționale a Mărțișorului, copiii confecționează, într-o sală special amenajată la etajul muzeului, felicitări și tradiționalele simboluri ale primăverii, care la final se vor concretiza într-o frumoasă expoziție.
La finele lunii ianuarie, au poposit la muzeu primii preșcolari de la Grădinița "Norocel". Ieri s-au aflat în toiul pregătirilor pentru "mărțișorul mamei mele" preșcolarii de la Grădinița "Hansel și Gretel" și 25 de elevi de la Școala "Nicolae Iorga".
Zilele următoare sunt așteptați elevi de la Școala nr. 12 "Bogdan Petriceicu Hașdeu", Școala nr. 28, Școala "Ion Jalea" și școala din Năvodari, gimnaziul Liceului "Lucian Blaga" și al Liceului Teoretic "Callatis" Mangalia, Colegiul Național de Artă "Regina Maria", preșcolarii Grădiniței "Amicii".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6443 secunde