"Cultura trăiește o dramă"

1199
2010 a fost un an extrem de greu pentru instituțiile de cultură din Constanța, dramele resimțindu-se la nivel de disponibilizări, reorganizări și desființări.
Un an în care Opera Constanța a fost desființată, fiind salvată de Ministerul Culturii, Muzeul de Artă fiind cât pe ce să aibă o soartă tragică, un an în care Galeriile "Amfora" și-au pierdut sediul de pe Bulevardul Ferdinand, primind, însă, găzduire din partea Cercului Militar.
La finalul anului trecut, dr. Virgil Coman, șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale a prezentat, în cadrul Congresului Internațional "Forum România", desfășurat la Viena, un studiu privind modul în care criza economică a afectat instituțiile de cultură din Constanța. O experiență în urma căreia a ajuns la concluzia că tragedia din cultură nu se "joacă" doar pe scena din Constanța, fiind generalizată pe tot continentul european. "Am prezentat studiul de caz pornind de la restructurările care au avut loc, eu crezând că numai în România situația este atât de gravă. Probleme legate de subfi-nanțarea instituțiilor de cultură există și în alte țări din Europa.
Într-adevăr, cultura trăiește o dramă, personalul este redus, posturile sunt blocate, există lipsuri de tot felul. Cu toate astea, supraviețuim și, în general, cultura se face din pasiune. Trecem printr-o perioadă dificilă, e nevoie de finanțarea instituțiilor de cultură, pentru că orice oraș și orice comunitate care se respectă nu poate trăi fără cultură. Când am plecat de aici eram convins că acesta era orașul și județul în care cultura a avut cel mai mult de suferit din România, dar, după discuțiile pe care le-am avut cu alți participanți, mi-am schimbat puțin viziunea.
Am avut dialoguri constructive cu români de la Viena și din alte țări europene care mi-au spus că peste tot sunt probleme, și observ că tristețea e comună… Există și în Europa instituții care nu mai primesc finanțare. Din păcate, prioritățile în situații de criză sunt altele. Cultura e mereu undeva mai la capătul sacului. Dintre toate domeniile, ea supraviețuiește la limită".

Trăind cu criza
Dr. Virgil Coman realizează o tre-cere în revistă a situației culturale din Constanța, tratând, în paginile studiului său, efectul restructu-rărilor asupra teatrelor, fără a comenta hotărârile Consiliului Județean sau pe cele ale Guvernului: "Nici teatrele constănțene nu aveau să scape de febra restructurărilor. Astfel, pe 15.07.2010 se adoptă Hotărârea C.J.C. nr. 189 privind reorganizarea prin absorb-ție a instituțiilor de spectacole, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a organigramei și a statului de funcții a noii entități. Teatrul de Stat Constanța absorbea: Teatrul Național de Operă și Balet «Oleg Danovski», Teatrul de Copii și Tineret Constanța și Direcția Județeană a Distribuției și Exploatării Filmelor Constanța, care înceta a mai ființa. Din cauza acestui proces, Teatrul de Stat rămânea cu 227 de posturi din cele 481 aprobate".
Totodată, în studiul său, șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale accentua faptul că la Constanța lua naștere un teatru privat, în timp ce instituțiile de spectacole erau reorganizate, iar Opera desființată: "Interesant este de semnalat faptul că, la scurt timp, mai exact la data de 24 iulie 2010, la Constanța ia ființă primul teatru privat, după o lungă perioadă de timp când acestea fuseseră naționalizate de regimul instaurat în România la 6 martie 1945. Prin urmare, Teatrul Agon este un proiect nonprofit, constituit pe ideea teatrului laborator, lucrului de tip workshop cu actorii, în spațiu neconvențional".
La Congresul Internațional Forum România, ajuns la cea de-a opta ediție, organizat și găzduit de Institutul Cultural din Viena, au mai participat din Constanța conf. univ. dr. Stoica Lascu (Universitatea "Ovidius"), Andreea Naiden-Vasilescu (Universitatea Maritimă Constanța). Tema Forumului a fost "Trăind [cu] criza", participanții explorând, prin studiile lor, manifestările tulburărilor economice în România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6365 secunde