Prof. Silvius Becherescu, directorul Grupului Școlar "Carmen Silva":

"Primăria Eforie nu are niciun motiv să blocheze salariile cadrelor didactice"

690
În urmă cu o săptămână, o știre legată de siguranța salariilor cadrelor didactice și nedidactice din Eforie Sud le tulbura acestora liniștea.
Printr-un comunicat de presă, Primăria Eforie aducea la cunoștință câteva nereguli intervenite în relația financiară cu Grupul Școlar "Carmen Sylva" din Eforie
Sud.
În comunicat, se preciza că, "din cauza faptului că situațiile financiare întocmite de reprezentanții Grupului Școlar «Carmen Sylva» Eforie Sud sunt depuse tardiv și de cele mai multe ori nu corespund realității existente în Trezorerie, începând cu luna februarie 2011, se va proceda la alimentarea cu fondurile necesare achitării salariilor cadrelor didactice după ce situațiile financiare lunare vor fi depuse și verificate în cadrul Direcției Financiare a Orașului Eforie.
De asemenea, Autoritatea locală a înștiințat astăzi (luni, 10 ianuarie - n.r.) în scris conducerea instituției de învățământ despre obligațiile ce-i revin ca urmare a adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 10166 din 15.12.2010 prin care sunt comunicate termenele de predare a situațiilor financiare".
În opinia prof. Silvius Becherescu, directorul instituției în cauză, neînțelegerile lui cu Primăria acestei localități datează chiar de la numirea sa pe funcție, în anul 2007, când a fost instalat cu delegație, după care un an mai târziu a susținut concurs. Chiar și greva foamei de anul trecut a liderului de sindicat e pusă tot pe seama neînțelegerilor cu edilul. Directorul presupune că primarul își dorește pe altcineva în locul lui și de aceea se inventează asemenea "lupte prostești".
Prof. Silvius Becherescu ne-a explicat că se mai întâmplă să vină situații contabile pe data de 30 ale lunii și, pentru că Trezoreria are program până la ora 11, raportul contabilului se înregistrează pe luna următoare: "În rest, nu există nici un alt motiv. Consider că Primăria nu are motiv să lanseze asemenea comunicate în presă. Cum ar putea să oprească salariile profesorilor? Am fost și primarul orașului, și consilier așa că nu mă sperii de artificii de genul acesta, cum fac alți colegi de-ai mei".
De partea cealaltă, primarul Ovidiu Brăiloiu a declarat pentru "Cuget Liber" că nici nu s-a pus problema schimbării directorului Becherescu, întrucât administrația locală nu are acest gen de atribuțiuni. Ba mai mult, a afirmat că l-a susținut la începutul mandatului său de director: "Tot ce îi solicităm este să își pună ordine în actele contabile să respecte termenele legale și să le dea căldură la copiii aceia, pentru că am cheltuit o groază de bani cu combustibilul".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4091 secunde