Cum s-au jucat de-a conflictul liceenii de la "Rosetti"

221
Cum s-au jucat de-a conflictul liceenii de la

Articole de la același autor

În cadrul proiectului educativ județean "Cu civism și responsabilitate, din școală către societate", la Liceul Tehnologic "C.A. Rosetti" din Constanța a avut loc cea de-a doua activitate "Prin comunicare prevenim comportamentele antisociale", coordonată de prof. Luiza Peptea, prof. Elvira Nica, psiholog școlar Izabela Iancu și prof. Marius-Cristel Marin. 
Pentru început, elevii prezenți au luat parte la o dezbatere pe tema comunicării, mai ales în mediul școlar, vizând aspecte precum: comunicarea eficientă, barierele care apar în comunicare, eficientizarea comunicării, dar și strategii de rezolvare a unor situații conflictuale. 
Activitatea a continuat cu concursul propriu-zis, intitulat "Managementul conflictului". Fiecare echipă de elevi a avut ca sarcină de lucru imaginarea unui scenariu de negociere pe o temă dată, mai întâi în scris, pentru ca apoi, prin jocul de rol, să-l prezinte în fața auditoriului și a jurului. Stabilirea câștigătorilor s-a făcut ținând cont de tehnica utilizată de elevi pentru rezolvarea conflictului, precum și de calitatea jocului de rol. 
Astfel, la nivel gimnazial, locul I a fost câștigat de Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu, locul al II-lea de Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 7 "Remus Opreanu", iar locul al III-lea de Școala Gimnazială cu clasele I-VIII nr. 1 Pecineaga. 
La nivel liceal, clasamentul a fost următorul: locul I - Liceul Tehnologic "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia, locul al II-lea - Liceul Teoretic "George Călinescu", iar locul al III-lea - Liceul Tehnologic "C.A. Rosetti" Constanța. 
De asemenea, au fost răsplătite cu mențiuni și diplome de participare echipele celorlalte școli și licee prezente la activitate: Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 3 "Ciprian Porumbescu", Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 18 "Jean Bart", Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 29 "Mihai Viteazu", Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nr. 22 "I.C. Brătianu", Liceul Tehnologic "Ioan N. Roman", Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca", Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Lumina, Școala Gimnazială cu clasele I-VIII "G.A. Esenin" Ghindărești, Colegiul Agricol Poarta Albă, Liceul Tehnologic Independența, Liceul Tehnologic Topraisar, Școala Gimnazială cu clasele I-VIII nr. 1 Amzacea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 22 Februarie 2014
Stire din Cultură-Educație : O seară folk la Forte Life
Pagina a fost generata in 1.2852 secunde