Cum sunt ajutați elevii să se integreze pe piața muncii

212
Colegiul Economic din Mangalia derulează, în această perioadă, un proiect european cu privire la tranziția elevilor și studenților spre nivelele superioare de educație sau integrarea lor pe piața muncii. Instituția de învățământ din Mangalia a fost selectată pentru implementarea proiectului "VIA" încă din luna aprilie a acestui an, ulterior alăturându-se și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța. La nivel național, s-au calificat 24 de unități din cele 172 participante, iar cele două instituții menționate sunt singurele din regiunea de Sud-Est. 
Inițiat în parteneriat cu Ministerul Educației, proiectul "VIA - Vocație, Interese, Autocunoaștere și dezvoltare, drumul către succesul profesional" se derulează până în februarie 2013, fiind  cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 - "Investește în oameni!". 
La nivelul Colegiului Economic Mangalia, vor fi consiliați 100 de elevi din anii terminali pentru acces la informații și orientare corectă a opțiunilor școlare și profesionale. Echipa de consilieri vocaționali este reprezentată de director prof. Raluca Simona Ciobănel, director adjunct prof. Cornelia Petronela Tănase, prof. Gabriela Liliana Popa, prof. Alina Dumitru. Potrivit membrilor acestei echipe, este vizată o corelare cât mai eficientă între propriul profil psihologic vocațional și aspirațiile fiecărui tânăr, precum și corectarea opțiunilor formulate eronat. Totodată, elevii sunt informați despre profesii și domenii de activitate, realitățile economice, riscurile și avantajele unei opțiuni. Ca rezultate ale proiectului, este de așteptat să crească numărul elevilor care vor găsi un loc de muncă potrivit studiilor și aptitudinilor, precum și numărul celor care continuă studiile universitare și post-universitare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3 secunde