Cum va arăta noua clasificare a universităților

398
1 min citire
Zilele acestea, la Dublin, sub președinția irlandeză a Uniunii Europene, se desfășoară o foarte importantă conferință, la care participă 500 de universități din toată Europa și din lume, ocazie cu care se lansează o nouă clasificare internațională a univer-sităților, inițiată de Comisia Europeană. Noua listă, U-Multirank, va fi diferită de actualele clasificări, calificând universitățile în funcție de o gamă mai largă de factori de performanță, vizând furnizarea unui ghid mai realist și ușor de utilizat pentru ceea ce oferă acestea.
Noua clasificare "multidimensională" va califica universitățile în cinci domenii distincte: reputația pentru cercetare, calitatea predării și învățării, orientarea internațională, succesul transferului de cunoștințe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile și întreprinderile nou-înființate) și angajamente regionale. Universitățile sunt invitate să se înscrie pentru noua clasificare în prima jumătate a anului 2013, iar primele rezultate sunt așteptate la începutul anului 2014.
U-Multirank se va baza pe date și criterii obiective. Comisia urmărește să atragă o gamă largă de universități pentru a participa în prima fază. Celelalte ar putea să se alăture mai târziu. De asemenea, U-Multirank va permite tuturor selectarea și cântărirea propriilor priorități pentru a întocmi clasificări proprii și adaptate.
Pentru a asigura imparțialitatea, calitatea și verificarea, Comisia a selecționat un consorțiu independent care să efectueze clasificarea. Centrul pentru învățământ superior din Germania și Centrul pentru studii politice de învățământ superior din Țările de Jos vor conduce inițiativa. Consorțiul va colabora, de asemenea, cu parteneri din clasificarea națională și cu organizații ale părților interesate pentru a compila date exacte. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde