Cursuri de educație rutieră pentru elevii din Medgidia

197
Cursuri de educație rutieră pentru elevii din Medgidia - cursurideeducatierutiera-1558986496.jpg

Articole de la același autor

Peste 1.500 de elevi din clasele IV - VIII de la șase școli din Medgidia participă, săptămâna aceasta, la cursuri de educație rutieră. Acțiunea de responsabilizare socială este organizată de Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră PsihoTrafiQ și Primăria Medgidia.
Cursurile de educație rutieră fac parte din proiectul "Îmbunătățirea conectivității la rețeaua TEN-T in zona transfrontalieră Medgidia-Dobrich" și sunt organizate în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene, numărul pietonilor care și-au pierdut viața în accident rutier a scăzut cu 36% din 2007 până în 2016, la ultima raportare. În același timp, potrivit raportului Comisiei Europene, cei mai predispuși sunt copiii cu vârste de până la 14 ani, iar specialiștii în psihologia conducerii consideră că este nevoie de o strategie națională privind introducerea cursurilor de educație rutieră în școli.


"Datorită derulării mai multor campanii de informare și educație rutieră la nivel european, se constată o scădere considerabilă a numărului de victime din rândul pietonilor. Acest lucru ne arată că atât pietonii sunt mult mai conștienți de pericolele care pot apărea în trafic, dar și șoferii sunt mult mai responsabili și preventivi atunci când sunt la volan. Întrucât am constatat din rapoartele Comisiei Europene, dar și din studiile pe care PsihoTrafiQ le-a coordonat la nivel național, că pietonii cu vârste de până în 14 ani sunt categoriile de vârstă cele mai vulnerabile, am decis să demarăm o amplă campanie de informare și educare în 6 școli din Medgidia. În cadrul cursurilor de educație rutieră, le vorbim elevilor despre semnificația și importanța indicatoarelor rutiere, despre regulile de circulație și de comportament în trafic", declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră PsihoTrafiQ.


În cadrul campaniei de educație rutieră, organizatorii vor împărți peste 1500 de broșuri de informare, special concepute pentru elevii claselor IV – VIII. Totodată, copiii vor răspunde la un chestionar pentru a evalua gradul de cunoștințe privind siguranța rutieră, iar răspunsurile vor fi incluse într-un studiu care va fi publicat în reviste internaționale de specialitate, dar va fi pus și la dispoziția Ministerului Educației pentru a lua în calcul introducerea în curricula școlară a unei discipline care să abordeze importanța educației rutiere în societatea modernă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4274 secunde