CV-urile a 180 de directori constănțeni, în mapa Ministerului Educației

783
CV-urile a 180 de directori constănțeni, în mapa Ministerului Educației - 580c4496c6753715f35135749ec09bb3.jpg
La Ministerul Educației e mare foială zilele acestea, întrucât o nouă găselniță și-a făcut loc în agenda de lucru. Pe motiv că ar fi existat numeroase sesizări din teritoriu că directorii și inspectorii școlari care au fost numiți prin delegație nu își îndeplinesc bine cerințele postului, s-a solicitat ca în 48 de ore să se prezinte CV-urile acestora. După studierea lor "aprofundată" se va hotârî dacă e cazul să fie schimbați.
Ministerul Educației și reprezentanții cadrelor didactice explică diferit această decizie ministerială prin care directorii și inspectorii școlari nu pot fi numiți decât prin ordin de ministru, instituția spunând că vrea să îndrepte neregulile, în vreme ce sindicatele denunță politizarea școlii. "Începând de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, încetează toate detașările în interesul învățământului pentru funcțiile de conducere în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, și pentru funcțiile de îndrumare și control din inspectoratele școlare dispuse pentru anul 2009-2010 prin decizie a inspectorului școlar general. Pe aceeași dată se abrogă și prevederile legale care abilitau inspectorii școlari generali de a face detașări în interesul învățământului pentru funcțiile de conducere, de îndrumare și control", se arată în ordinul semnat de ministrul Ecaterina Andronescu.
Prof. Petrică Miu, inspector școlar general, afirma că la Constanța există 180 de directori de unități de învățământ, dintre care 40 de adjuncți, majoritatea de școli generale din mediul rural, care au fost numiți cu delegație și care așteaptă numirea pe funcție din partea ministrului Educației. Conform ordinului MECI, toate detașările pentru funcțiile de conducere din unitățile învățământului preuniversitar de stat dispuse pentru anul școlar 2009 - 2010, prin decizia inspectorului școlar general sunt anulate, iar detașarea se realizează doar prin ordinul ministrului Educației, la propunerea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.
Ieri au fost trimise ministerului propunerile pentru aceste funcții, în conformitate cu Ordinul MECI nr. 5139/16.09.2009, cu precizarea că e vorba de aceleași persoane care ocupă și în prezent posturile, așa încât să nu fie înregistrate întreruperi în activitatea de conducere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 18 Septembrie 2009
Stire din Cultură-Educație : Pe urmele "unchiului" constănțean
Pagina a fost generata in 1.5486 secunde