De astăzi, se fac înscrieri pentru sesiunea a doua de bacalaureat

113
De astăzi, se fac înscrieri pentru sesiunea a doua de bacalaureat - sesiuneaadouabacalaureat-1436706252.jpg

Articole de la același autor

Peste 2.600 de absolvenți de clasa a XII-a nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în prima sesiune. Lor li se mai dă o șansă în a doua sesiune, în luna august. Din păcate, nu au aceeași șansă și candidații care au fost eliminați de la probe, pentru fraudă și tentativă de fraudă. Ei vor putea susține examenul abia săptă-mâna viitoare.
 
Conform calendarului de organizare a examenului de bacalaureat, începând de astăzi, până pe 17 iulie, candidații picați sau neprezentați se pot înscrie la cea de-a doua sesiune. Probele vor fi susținute, însă, în a doua jumătate a lunii august. Pe 17-18 august, este programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A și evaluarea pentru limba maternă - proba B. Pe 18-19 august, va fi evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C, iar pe 20-21 august, evaluarea competențelor digitale - proba D. Probele scrise încep pe 24 august, cu limba română. Pe 26 august, este proba obligatorie a profilului, iar pe 28 august, proba la alegere a profilului. 


Primele rezultate vor fi afișate pe 31 august, până la ora 12,00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, între orele 12 și 16. Pe 1 și 2 septembrie, se vor reevalua lucrările contestate, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 3 septembrie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2231 secunde